Comisia de Acreditare a Spitalelor, dă raportul unui consilier al premierului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comisia de Acreditare a Spitalelor, dă raportul unui consilier al premierului

Social 13 Octombrie 2009 / 00:00 433 accesări

Premierul va desemna un consilier de stat care va coordona activitatea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor şi care va primi trimestrial rapoarte complete, în scris, din partea conducerii privind activitatea instituţiei şi procesul de acreditare a spitalelor. Într-o hotărîre aprobată de Guvern, se arată că respectivul consilierul de stat va coordoneze Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor şi va primi trimestrial rapoarte complete, în scris, din partea organului colegial de conducere cu privire la stadiul activităţii instituţiei şi procesului de acreditare a spitalelor, gradul de armonizare cu politicile şi strategiile naţionale şi internaţionale din domeniul de activitate, progresele făcute în asigurarea calităţii serviciilor medicale spitaliceşti, greutăţi întîmpinate în procesul de acreditare a spitalelor”, se arată într-o hotărîre aprobată de Guvern. Organul colegial de conducere al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor va fi format din şapte membri, nu din cinci ca pînă în prezent, incluzînd şi reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului. Actul normativ aprobat de Guvern modifică şi regula conform căreia membrii Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor beneficiază de o indemnizaţie de participare la şedinţă în cuantum lunar de 20% din salariul de bază al directorului general, indiferent de numărul şedinţelor dintr-o lună, stabilind că indemnizaţia este calculată “conform prevederilor legale în vigoare” şi că preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor sau persoana desemnată a-l înlocui nu beneficiază de indemnizaţie de participare la şedinţă.

Taguri articol


12