Nu puţine au fost legile, hotărîrile de Guvern sau ordonanţele de urgenţă care au fost aprobate fără a fi consultaţi cei care sînt, de fapt, principalii beneficiari. Ani la rînd, reprezentanţilor autorităţilor locale din România nu li s-a solicitat opinia atunci cînd Senatul sau Camera Deputaţilor pregăteau şi adoptau acte normative ce făceau referire la administraţiile locale. În prezent însă, se fac paşi importanţi în acest sens. „Sînt multe legi şi ordonanţe făcute pe genunchi, pe care noi, parlamentarii, trebuie să le corectăm atunci cînd ajung la noi în comisii“, a declarat deputatul constănţean Antonella Marinescu, membru al Comisiei de Administraţie Publică din cadrul Camerei Deputaţilor. Fiind în 80% din cazuri cameră decizională, Camera Deputaţilor este, de fapt, forul legislativ care decide forma finală a actului normativ. Antonella Marinescu a afirmat că adevărata muncă de parlamentar se face în comisie, votul asupra actelor normative fiind o simplă formalitate. „Să fii deputat nu înseamnă numai să te duci în plen şi să ridici mîna sau să bagi cartela. Să fii deputat înseamnă să munceşti în comisie şi să ceri părerea şi sprijinul specialiştilor şi celor care, de fapt, sînt, în final, beneficiarii actelor normative pe care noi le aprobăm. La comisia unde eu sînt membru, cea de administraţie publică, autorităţile locale sînt primele consultate în tot ceea ce facem. Pot spune că au fost multe nopţile, în cele cîteva luni de cînd sînt parlamentar, în care am lucrat, alături de reprezentanţi ai administraţiei publice constănţene, la diferite acte normative. Am solicitat de fiecare dată ajutorul oamenilor din Primăria Constanţa, pentru că ei ştiu cel mai bine problemele cu care se confruntă. Aceasta ar trebui să fie modalitatea de lucru în toate comisiile, atît în Senat, cît şi în Camera Deputaţilor, ceea ce, din nefericire, nu se întîmplă“, a afirmat deputatul social democrat Antonella Marinescu.