Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, în prima ședință

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, în prima ședință

Politică 17 Mai 2017 / 07:33 1989 accesări
Eugen Nicolicea, membru al comisiei

Eugen Nicolicea, membru al comisiei

Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 se întruneşte miercuri, de la ora 12.00, în prima şedinţă de la constituire, urmând ca membrii comisiei să stabilească chestiuni organizatorice, a precizat, pentru News.ro, deputatul PSD Eugen Nicolicea, membru al comisiei.

Prima şedinţă a comisiei de anchetă va avea loc la ora 12.00, la sala Mihai Viteazul din Palatul Parlamentului.

Întrebat ce urmează să stabilească membri comisiei în prima şedinţă, Eugen Nicolicea a spus că aspecte „organizatorice”.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, joi, cu 241 voturi ”pentru” şi 86 ”împotrivă”, înfiinţarea comisiei de anchetă speciale privind modul în care au fost organizate şi s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009, precum şi componenţa comisiei.

Totodată a fost aprobată şi componenţa nominală a comisiei: Mihai Fifor (preşedintele comisiei), Adrian Ţuţuianu, Dorel Căprar, Mihai Weber, Adrian Pleşoianu, Oana Florea, Eugen Nicolicea din partea PSD, Steluţa Cătăniciu (ALDE) Cezar Preda, Vasile Varga şi Daniel Fenechiu din partea PNL, Mihai Goţiu şi Eduard Dircă din partea USR, Robert Turcescu (PMP) şi Antal Istvan (UDMR).

Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au adoptat, miercuri, raportul pentru proiectul de hotărâre de înfiinţare a comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, în noua formă conţinând un amendament menit să evite suprapunerea obiectivelor comisiei cu ancheta începută de Parchetul General.

Raportul comisiei a fost adoptat cu 16 voturi ”pentru”, nouă ”împotrivă” şi o abţinere. Principala modificare faţă de forma iniţială a raportului este un amendament propus de către preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea (PSD), care prevede că membrii comisiei nu vor ancheta elementele care au generat suspiciuni de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, suspiciuni care au declanşat ancheta penală in rem a Parchetului General.



12