Comisia de Evaluare a persoanelor cu handicap \"va începe să funcţioneze din septembrie\", în urma unor modificări care au fost făcute la legea referitoare la aceste persoane, a declarat, ieri, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. \"Programul de analiză al certificatelor persoanelor cu handicap continuă, numai că decizia de sistare a acestor certificate este luată la fel cum a fost şi abordată de cadrele care au dreptul să facă acest lucru. Ceea ce am corectat este faptul că decizia administrativă nu poate să întrerupă un drept pentru trecut. Noi putem să sistăm drepturile unei persoane până la obţinerea certificatului final, adică dacă rămâne în acelaşi grad sau este scos de tot sau este modificat numai gradul. Dorim să facem acest lucru corect şi legal\", a mai spus Câmpeanu. Ea a precizat că nu îşi doreşte nici să favorizeze \"o persoană care a obţinut un certificat nelegal\", dar nici să fie afectate drepturile unei persoane, \"care merită să obţină aceste drepturi\". \"Decizia de a recupera o anumită sumă de bani, dacă certificatul nu a fost obţinut în mod legal revine organelor competente în acest sens, în nici un caz Ministerului Muncii. Sunt o serie de cazuri care sunt în analiza organelor care au aceste atribuţii şi în momentul în care acestea sunt finalizate, categoric noi le vom pune în practică. Toate persoanele care au fost nemulţumite de modul în care s-au sistat unele drepturi vor fi reevaluate\", a completat Câmpeanu. Reamintim că persoanele cu handicap vor putea opta între indemnizaţie sau angajarea unui însoţitor, iar toate persoanele care au primit decizii de anulare a certificatelor vor fi reevaluate.