Comisia de integritate ARD, “un mare fâs”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Inchiziţia macoviană” nu impresionează

Comisia de integritate ARD, “un mare fâs”

Politică 31 Octombrie 2012 / 00:00 367 accesări

În goana după publicitate, unii politicieni inventează situaţii care să-i aducă în atenţia oamenilor, mai ales că vin alegerile parlamentare. Politicienii cred că iniţiatoarea criteriilor de integritate pe care trebuie să le respecte candidaţii unei alianţe ce se vrea la guvernare, alias procuroarea ceauşistă Monica Macovei, nu poate să-i judece pe alţii în funcţie de moralitate, având în vedere trecutul şi prezentul ei. Eşecul comisiei ei de integritate nu a trecut neobservat. Într-o postare intitulată „Comisia Monicăi Macovei a reuşit să o înlăture doar pe... Monica Macovei”, liberalul Varujan Vosganian a scris, pe blogul personal, despre acest eşec anunţat: “Aşa cum era de aşteptat, comisia de integritate condusă de Monica Macovei s-a terminat cu un mare fâs. Niciunul dintre pedeliştii cu notorietate care au fost socotiţi incompatibili de inchiziţia Monicăi Macovei nu a rămas pe dinafara listelor. Chestiunea criteriilor de integritate a fost doar o tentativă demagogică de a arăta că ARD e altceva decât PDL. Nu numai că nu e altceva, dar e chiar mai puţin, aşa cum o arată armata de strânsură, o adevărată ceată a lui Piţigoi, şi cifrele din sondaje”.

FĂRĂ REPERE MORALE Vosganian spune că nu şi-a propus să o facă pe moralistul, însă i s-ar părea cel puţin ciudat să îl judece cineva care, pe când el scotea bucureşteni din mâinile minerilor, “dădea certificate de bună purtare torţionarilor din Piaţa Universităţii“: “PDL a dovedit că nu a învăţat nimic din lecţiile anului 2012, începând cu protestele din ianuarie, înfrângerile în Parlament şi cartonaşul roşu dat de români prin votul la referendum. Este acelaşi partid demagogic, lipsit de repere morale. Iar Monica Macovei a primit lecţia pe care o merita, pentru aroganţa cu care crede că poate scăpa de judecată, grăbindu-se să-i judece pe alţii\".



12