Poliţiştii britanici vor colabora cu omologii din România pentru a anihila o reţea specializată în fraude informatice, care produce un prejudiciu anual de aproximativ 40 de milioane de lire sterline, scrie “Daily Mail” în ediţia electronică. Statisticile arată că, în primele şase luni ale ...
SIRIA Omorâţi de obuze Patru persoane au fost ucise, iar alte 26 rănite, vineri (zi de rugăciune pentru musulmani), după ce obuze de mortieră au căzut în faţa Moscheei Omeiazilor din centrul istoric al Damascului, a anunţat televiziunea siriană. Joi, un sirian a murit, iar alţi nouă au fost răniţi ...
Biroul Procuraturii din Sofia şi Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) îl anchetează pe premierul bulgar, Plamen Oreşarski, după ce acesta a declarat că este necesar ca funcţionarii publici care participă la proteste să fie daţi afară, relatează site-ul Novinite.com. Anunţul a fost făcut ...
Opozanta încarcerată Iulia Timoşenko le-a solicitat liderilor europeni să semneze fără condiţii, dacă va fi posibil, Acordul de Asociere cu Kievul, pentru a... elibera Ucraina. ”Dacă, sub presiunea manifestaţiilor din Ucraina, preşedintele Viktor Ianukovici decide în ultimul moment să semneze ...
Germania şi Franţa s-au alăturat Marii Britanii în demersul de elaborare a unor măsuri de limitare a imigraţiei în interiorul graniţelor UE, alimentând astfel tensiunile provocate de aceste iniţiative înaintea summitului de la Vilnius, a scris, ieri, ”Financial Times”. Berlinul şi Parisul ...
ANIVERSARE Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi, totodată, realizarea dezideratului primordial al locuitorilor din Spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. De 95 de ani, românii sărbătoresc Marea Unire de la Alba Iulia, unde Transilvania, Banatul, Crişana şi ...
Premierul britanic, David Cameron, a anunţat, ieri, o înăsprire a regulilor de alocare a ajutoarelor sociale imigranţilor europeni, cu puţin timp înainte de deschiderea completă a pieţei muncii pentru români şi bulgari. În consecinţă, acesta a fost criticat de Bruxelles, care a avertizat împotriva ...
România ar putea hrăni o populaţie de patru ori mai mare dacă şi-ar exploata mai bine potenţialul agricol. Cu toate acestea, putem spune, în continuare, că România este grânarul Europei. O dovedesc datele statistice ale Comisiei Europene, care arată că România ocupă locul al doilea în topul ...
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a participat luni, 25 noiembrie, la Moscova, la ceremonia de deschidere a Conferinţei Anul Ştiinţei UE - Rusia 2014, în cadrul vizitei oficiale efectuate în Federaţia Rusă. Evenimentul are o ...
Comisia Europeană a somat, ieri, SUA să permită cetăţenilor UE să obţină daune în cazul utilizării excesive a datelor personale. Vicepreşedintele CE responsabil de Justiţie, Viviane Reding, a transmis acest mesaj în cursul întrevederii pe care a avut-o la Bruxelles cu o delegaţie de congresmeni ...
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, i-a invitat pe investitorii prezenţi la summitul China - Europa Centrală şi de Est să-şi plaseze banii în obligaţiunile emise de statul român, atât în lei, cât şi în euro, arătându-le că România are o datorie publică scăzută şi costuri avantajoase. El ...
O echipă de experţi ai Comisiei Europene, condusă de secretarul general adjunct Michel Servoz, se află, de ieri, la Bucureşti, pentru a evalua progresele României în domeniile reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Misiunea de evaluare se ...
Comisia Europeană a lansat un plan ce cuprinde cinci măsuri prin care îşi propune să ajute autorităţile naţionale să pună mai bine în practică normele naţionale privind libera circulaţie, în urma unor îngrijorări exprimate de statele membre în legătură cu acest subiect. În primul rând, Comisia va ...
MAI PUŢINI BANI Consumul intern este slăbit - auzim mesajul pe toate canalele. O spun retailerii şi băncile, o recunosc chiar şi autorităţile şi banca centrală. O notă - consumul se măsoară în funcţie de venitul disponibil (venit total minus taxe curente). Astfel, venitul disponibil scade sau creşte în ...
VIZITĂ ÎN PREMIERĂ Forumul economic China - Europa Centrală şi de Est (CEE), ce se va desfăşura la Bucureşti începând de astăzi şi până pe 27 noiembrie, este unul dintre cele mai importante evenimente economice din ultimii ani. Director al Departamentului European din cadrul Institutului Chinez pentru ...
Aproximativ 100.000 de ucraineni pro-europeni s-au reunit ieri în centrul Kievului, pentru o mare manifestaţie de opoziţie faţă de Guvern, care a decis să nu semneze Acordul de asociere cu UE. Manifestanţii agitau drapele ale UE şi Ucrainei, precum şi pancarte pe care este scris „Iubesc UE”. În ...