Judecătorii din ţară au solicitat convocarea Adunărilor Generale ale magistraţilor pentru a se decide revocarea a trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), aleşi din partea tribunalelor şi judecătoriilor. Potrivit unor surse din magistratură, este vorba despre Ana Lăbuş, Florica Bejinaru ...
Paşapoartele electronice conţin un cip acoperit de patru folii, care nu poate fi citit decît de la maximum 10 cm distanţă şi numai dacă actul de identitate este deschis, a explicat reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Elena Ciocan, la dezbaterea OUG privind regimul liberei ...
Prima tranşă, de 1,5 miliarde euro, din împrumutul total de 5 miliarde euro de la Comisia Europeană (CE) va intra în România la finele lunii iunie, cel tîrziu în primele zile din iulie, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Gheorghe Gherghina. El a menţionat că toţi banii ...
Proiectele de act normativ privind strategia de descentralizare şi, respectiv, crearea Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) vor fi dezbătute, săptămîna viitoare, în şedinţă de Guvern. Ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac, a declarat că ieri a fost organizată o primă dezbatere privind ...
Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care au apreciat că nicio regiune nu este ferită de gripa porcină, au decis să ridice nivelul de alertă la 4, pe o scară pînă la 6, ceea ce înseamnă o creştere semnificativă a riscului unei pandemii. “La sfatul Comitetului de urgenţă al ...
Comisia Europeană preconizează schimbarea denumirii de “gripă porcină” în “gripă nouă”, pentru a evita consecinţe economice dezastruoase pentru industria alimentară a cărnii de porc. “Am decis să vorbim despre gripa nouă începînd din acest moment, pentru ca acest lucru să ...
Miniştrii europeni au băut şampanie, luni, împreună cu omologii lor cehi, Karel Schwarzenberg şi Alexandr Vondra, pentru a marca ultima lor reuniune la conducerea UE înainte de schimbarea Guvernului ceh. Însă, acest gest nu a fost apreciat de toţi diplomaţii, avînd în vedere slăbiciunile afişate din ...
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, că pînă în prezent nu s-a pus problema unei echipe de inspecţie în România pentru analizarea modului de cheltuire a fondurilor europene. Întrebat în legătură cu cererea unor europarlamentari privind redactarea unui raport special referitor la ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, înaintea şedinţei coaliţiei de guvernare, că în cadrul întîlnirii intenţionează să deschidă subiectul Codului fiscal, alte teme care vor fi luate în discuţie fiind legate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) 37 privind instituţiile ...
Lipsa de transparenţă a rămas principala nemulţumire pe care cetăţenii UE au semnalat-o, anul trecut, Avocatului european al Poporului, cele mai multe plîngeri la acest capitol provenind din Malta, Luxemburg, R. Cipru şi Belgia, relatează publicaţia online EUObserver. Avocatul european al Poporului ...
Directoratul General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene organizează un concurs paneuropean pentru crearea unui nou logo ecologic adresat studenţilor la artă şi design din cele 27 state membre ale UE. ”Avînd ca scop crearea unui logo ecologic inteligent şi creativ, UE ...
Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat, ieri, că, în cadrul Comisiei Europene, a fost adoptat un memorandum prin care se condiţionează acordarea celor 5 miliarde de euro care ar trebui daţi României în plus faţă de împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru susţinerea echilibrului ...
Termen prelungit pentru dezbaterea proiectului referitor la pensiile parlamentare Conducerile celor două Camere ale Parlamentului au aprobat, ieri, prelungirea cu 15 zile a termenului în care comisiile pentru Statutul deputaţilor şi senatorilor şi cele juridice urmau să finalizeze dezbaterea la proiectul ...
Întîlnirea pe care au avut-o, ieri dimineaţă, sindicaliştii din justiţie cu ministrul de resort, Cătălin Predoiu, nu a avut finalul dorit de reprezentanţii personalului auxiliar, cu toate că discuţiile au durat mai bine de două ore. Preşedintele sindicatului „Projust”, Ştefania Teleman ...
Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, a declarat, ieri, că Ordonanţa privind deconcentratele va putea primi amendamente în cadrul dezbaterii din Parlament şi că preşedintele Traian Băsescu va avea discuţii pe această temă cu cei doi lideri ai partidelor aflate la guvernare. „Cine va avea ceva ...
Subvenţia la hectar va creşte de la 107, la 142 de euro, existînd o promisiune verbală din partea Comisiei Europene în acest sens. Ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu, a declarat că autorităţile române au cerut iniţial o sumă mult mai mare, dar s-a decis, în cele din urmă, suplimentarea subvenţiilor ...