Membrii Comisiei pentru produse medicinale pentru uz uman din cadrul Agenţiei Europene pentru evaluarea produselor medicinale (EMEA) au concluzionat, în urma întîlnirii din noiembrie, că riscurile pe care le implică medicamentele care conţin aprotinin, folosit în tratamentul hemoragiilor, sînt mai mari decît ...
Primul medicament pentru terapia carcinomului hepatocelular, adică pentru tratarea cancerului hepatic, maladie considerată ca fiind a treia cauză de mortalitate la nivel mondial, este disponibil, de sîmbătă, în România, după ce a fost aprobat de Comisia Europeană. Potrivit specialiştilor, medicamentul ...
În urmă cu o săptămînă, Colegiul Farmaciştilor din România anunţa că va sesiza Comisia Europeană în legătură cu menţinerea de către autorităţi şi în anul 2008, prin Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale, a plafoanelor la farmacii. Farmaciştii spun că România este singura ţară ...
Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a declarat ieri că anul 2009 este cel mai potrivit pentru începerea procesului de descentralizare. \"Consider că 2009 este cel mai potrivit an pentru a demara procesul de descentralizare, după ce bugetul va fi constituit pe o machetă ...
În încercarea de a ameliora declinul resurselor de calcan din Marea Neagră, Comisia Europeană a propus reducerea cotelor de pescuit pentru anul viitor. Conform recomandărilor de la Bruxelles, nivelul maxim al capturilor va fi de 90 de tone de calcan şi 15.000 tone de şprot, acestea reprezentînd cantităţile ...
Ponderea creditelor către populaţie în raport cu venitul disponibil s-a triplat în ultimii trei ani şi a ajuns la 48% la jumătatea acestui an, cu mult peste media de 11% din zona euro. \"Populaţia se îndatorează mai mult decît economiseşte\", a declarat, ieri, directorul departamentului stabilitate ...
Nominalizată în topul celor mai mari poluatori din Europa, România va trimite autorităţilor de la Bruxelles o scrisoare prin care îşi arătă nemulţumirea faţă de decizia reducerii cotelor la emisiile de dioxid de carbon. \"Am convenit cu premierul şi cu ministrul Mediului să trimitem Comisiei Europene o ...
Guvernul a aprobat ieri a treia rectificare bugetară din acest an. Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a arătat că, prin a treia rectificare bugetară, a fost suplimentat bugetul la Ministerul Muncii (cu 814 milioane lei, pentru pensiile majorate ale agricultorilor, plata indemnizaţiilor ...
Firma Rompetrol Holding, din Elveţia, controlată de omul de afaceri român Dinu Patriciu, a încheiat, la sfîrşitul lunii august, un acord pentru vînzarea către compania de stat KazMunaiGas a unei participaţii de 75% din acţiunile The Rompetrol Group, înregistrat în Olanda. Grupul a fost evaluat la 3,6 ...
Comisia Europeană a subliniat, luni, că orice expulzare a unor cetăţeni din UE nu poate fi decît individuală şi trebuie să poată face obiectul unui recurs, după decretul adoptat în regim de urgenţă de Guvernul italian pentru expulzarea românilor. Conform legii europene, orice expulzare trebuie motivată ...
Ministrul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, a declarat că România se află pe locul doi la negocierile cu Comisia Europeană legate de accesarea fondurilor europene. El a precizat că stadiul negocierilor pentru accesarea fondurilor europene este foarte avansat, ultimul capitol ...
Într-un proiect de raport anual al Comisiei Europene privind extinderea Uniunii Europene, care va fi publicat astăzi, se arată că Bulgaria şi România nu au înregistrat suficiente \"rezultate concrete\" în combaterea corupţiei şi crimei organizate. O copie a acestui raport a fost obţinut de agenţia ...
Situaţia din comunităţile româneşti din Italia şi stabilirea unui plan de acţiuni care să prevină atitudinile şi manifestările îndreptate împotriva românilor din această ţară au fost subiectele unor reuniuni de lucru ce au avut loc ieri la Palate. Primul care i-a convocat pe miniştrii de Interne ...
Cele 24 de ore care au trecut de la înmormîntarea Giovannei Reggiani au confirmat extinderea xenofobiei la adresa românilor, resimţită şi de o vedetă, precum fotbalistul Adrian Mutu, fluierat şi jignit de suporterii formaţiei Lazio. Iar presa italiană de duminică a relatat, în continuare, despre fapte ...
Comisia Europeană va încerca să relanseze aplicarea Codului de conduită euromediteranean împotriva terorismului, hotărît în 2005 într-o reuniune a miniştrilor Afacerilor Externe din UE şi de la Marea Mediterană, luni şi marţi la Lisabona. În noiembrie 2005, în timpul summit-ului care a marcat zece ani ...
Majoritatea italienilor nu sînt complet de acord cu decretul-lege adoptat de Guvernul de la Roma, care le acordă prefecţilor dreptul de a expulza cetăţeni europeni, potrivit unui sondaj realizat pe blogul ministrului italian al Mediului Alfonso Pecoraro Scanio, membru al Partidului Ecologist. Întrebaţi dacă li ...