“României îi lipseşte un proiect economico-politic, iar ideea intrării României în zona euro nu a fost însuşită nici de clasa politică, nici de populaţie, fiind considerată prea tehnică şi în contradicţie cu nevoile reale ale societăţii”, a declarat economistul şef al băncii centrale ...
Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Constanţa a găzduit, ieri, şedinţa de lucru a Comisiei Judeţene pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, constituită prin Ordin al prefectului, ocazie cu care s-a dezbătut Strategia Naţională pentru Implementarea Anului European al ...
În urma finalizării proiectului de înfrăţire instituţională între Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Inspecţia Muncii din Spania, prin care 47 de inspectori români au fost specializaţi pe probleme de legislaţie europeană, de anul viitor, ţara noastră va putea să implementeze ...
O delegaţie a Comisiei Europene, formată din experţi care trebuie să verifice dacă Polonia a rezolvat problemele ce au determinat embargo-ul rus asupra produselor sale agricole, se află la Varşovia. Experţii s-au deplasat în Polonia pentru o altă misiune, dar aceasta a fost prelungită. Dacă misiunea va ...
Dumnezeu a avut nevoie de şapte zile pentru a crea lumea, iar legătura cu cele sfinte a celui mai mare producător de soft din lume este răgazul tot de o săptămînă pus la dispoziţia Microsoft pentru a publica o serie de informaţii privind sistemul de operare Windows. Obiectivul este de a se conforma ...
Autorităţile de la Varşovia au blocat, din nou, miercuri, lansarea negocierilor cu privire la un nou parteneriat Uniunea Europeană - Rusia, reducînd astfel şansele încheierii unui acord înainte de summit-ul programat la data de 24 noiembrie. Situaţia nu s-a deblocat, a precizat purtătorul de cuvînt al ...
A trecut doar un an de cînd tăvălugul numit gripa aviară s-a pus în mişcare, însă România a trecut peste şocul eutanasierii milioanelor de păsări din gospodării şi poate să exporte, din nou, carne de pasăre în UE. Parţial însă, întrucît gripa aviară care a avansat mai ceva ca Dunărea peste ...
Odată cu intrarea ţării noastre în rîndul statelor comunitare şi stabilirea graniţei de est a UE pe ţărmurile Mării Negre, cele mai multe produse de origine animală importate vor parcurge un drum mult mai lung pînă vor ajunge pe mesele românilor, dar şi pe cele ale occidentalilor. În urma ...
Liderul Grupului Socialist din Parlamentul European, Martin Schultz, i-a solicitat ieri, într-o conferinţă de presă, la Strasbourg, preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, lărgirea mandatului acordat comisarului român, prin includerea explicită a domeniului minorităţilor naţionale. O ...
Marile firme româneşti din agricultură şi alimentaţie se pregătesc să facă faţă noului context al integrării europene, cînd se preconizează că, din cauza costurilor ridicate legate de adaptarea la cerinţele comunitare, multe societăţi vor fi eliminate de pe piaţa de profil. Chiar dacă în urma ...
Cetăţenii din statele Uniunii Europene, din Spaţiul Economic European şi cei din Confederaţia Elveţiană vor avea acces la toate formele şi nivelurile de învăţămînt din România, în aceleaşi condiţii ca şi românii, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare, după aderarea României la UE ...
Legislaţia privind transparenţa decizională în administraţia publică obligă instituţiile statului să solicite şi opinia cetăţenilor asupra modificărilor legislative în cadrul unor dezbateri publice. În acest sens, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA) solicită populaţiei propuneri şi ...
Guvernul va asigura un buget mediu anual total de 850 milioane euro sub formă de ajutor de stat pentru programele de dezvoltare regională şi stimulare a IMM-urilor, fonduri care vor fi acordate pe o perioadă de mult cinci ani, cu posibilitate de prelungire. Ministerul Finanţelor a prezentat, miercuri, Guvernului ...
Comisarul european pentru politici regionale, Dănuţa Hubner, a avertizat guvernele unora dintre statele membre şi pe cele ale României şi Bulgariei că acestea nu au informat încă Executivul european în legătură cu planurile lor de dezvoltare regională. Statele trebuie să-şi depună planurile prin care ...
Emisarul special al Naţiunilor Unite privind Kosovo, Martti Ahtisaari, a anunţat, vineri, că va prezenta propunerile sale privind statutul provinciei sîrbe imediat după alegerile legislative din Serbia, programate pentru 21 ianuarie. Anunţul a fost transmis printr-un comunicat publicat la Viena, la finalul unei ...
Ministerul Transporturilor organizează, astăzi, un seminar informativ pentru promovarea programului „Marco Polo“ în rîndul agenţilor economici implicaţi în domeniul transportului. În cadrul dezbaterilor se va face o prezentare amănunţită a condiţiilor de finanţare şi a acţiunilor eligibile ...