Producătorul german de materiale de construcţii HeidelbergCement, prezent şi pe piaţa românească, a anunţat că nu va cumpăra activele pe care Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia) le-au scos la licitaţie pentru a putea încheia fuziunea pe care au anunţat-o încă din aprilie. „Intenţionăm să ...
Franţa şi alte 20 de state UE au angajat importante mijloace materiale şi resurse umane în operaţiunea Triton, pentru a ajuta Italia să îşi îndeplinească obligaţiunile de supraveghere şi salvare a imigranţilor care încearcă să ajungă în UE prin Mediterana, a anunţat, vineri, Comisia Europeană ...
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), dr. Raed Arafat, a declarat sâmbătă, la Mioveni, că în România nu se impune, în acest moment, introducerea screeningului la intrarea în țară a persoanelor care vin din zonele afectate de virusul Ebola. ”După întâlnirile care au avut loc ...
Deputatul italian şi fostul ministru al Comunicaţiilor Paolo Gentiloni va fi noul ministru de Externe, înlocuind-o pe Federica Mogherini, care va prelua posturile de şef al diplomaţiei europene şi vicepreşedinte al Comisiei Europene. Toată presa italiană prezintă drept sigură numirea lui Paolo Gentiloni ...
Corina Crețu a ales membrii Cabinetului cu care își va începe, de la 1 noiembrie, mandatul de comisar european pentru Politică Regională. Cabinetul este condus de un spaniol, Mikel Landabaso, și include trei români: Dragoș Bucurenci (care va fi consilier de comunicare), Ioana Rus și ...
Cel mai mare grup bancar britanic, Royal Bank of Scotland Group Plc (RBS), a revenit pe profit în trimestrul III din 2014, chiar dacă a pus deoparte 400 de milioane de lire sterline, circa 639 de milioane de dolari, pentru litigii legate de manipularea dobânzilor pe piața interbancară. În perioada iulie - ...
TURCIA Tragedie rutieră Cel puţin 17 persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite, vineri, după ce un autocar ce transporta muncitori agricoli s-a răsturnat în sudul Turciei, relatează agenţia Dogan. Potrivit unor oficiali locali, accidentul a fost favorizat de o defecţiune la sistemul de frânare. În ...
Rusia, Ucraina şi UE au semnat joi seară, la Bruxelles, un acord privind reluarea livrărilor de gaze ruseşti, valabil până în martie 2015. Acordul a fost semnat de miniştrii Energiei ai celor două ţări, rusul Aleksandr Novak şi ucraineanul Iuri Prodan, şi comisarul european pentru Energie, Günther ...
Deputatul italian şi fostul ministru al Comunicaţiilor Paolo Gentiloni va fi noul ministru de Externe, înlocuind-o pe Federica Mogherini, care va prelua postul de şef al diplomaţiei europene şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, scrie presa italiană, citată de AFP. Toată presa italiană prezintă drept ...
Comisarul european Corina Creţu şi-a prezentat, astăzi, pe blogul său, echipa cu care va lucra la Politică Regională, din care fac parte trei români: Ioana Rus, fiica ministrului Ioan Rus, Dragoş Bucurenci şi Gabriel Onaca, fost secretar de stat în MFE, precum şi specialişti din ţările est-europene. Cu o ...
Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker, care îşi preia oficial mandatul mâine, la Bruxelles, va avea pentru prima oară un Executiv cu doi lideri, relatează AFP. Fostul premier conservator luxemburghez Jean-Claude Juncker, în vârstă de 59 de ani, se va instala într-un birou de la etajul 13 din ...
Premierul ungar Viktor Orban a anunţat astăzi că proiectul de taxă pentru utilizarea Internetului, care a provocat un val de nemulţumire, "nu poate fi adoptat în forma sa actuală" şi a promis o "consultare naţională" în ianuarie, relatează AFP. "Taxa pe Internet nu poate fi introdusă în forma sa actuală ...
Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană (UE) au semnat aseară, la Bruxelles, un acord privind reluarea livrărilor de gaze ruseşti, valabil până în martie 2015, relatează AFP. Acordul a fost semnat de miniştrii Energiei ai celor două ţări, rusul Aleksandr Novak şi ucraineanul Iuri Prodan, şi comisarul ...
După acalmia din timpul alegerilor anticipate, confruntările din estul rusofon al Ucrainei au fost reluate... după un program bine stabilit, se pare. Şapte militari ucraineni şi un civil au fost ucişi în estul Ucrainei, în ultimele 24 de ore, au anunţat, ieri, autorităţile de la Kiev. Aceasta este cea mai ...
Producătorii de carne de porc solicită autorităților amânarea plății TVA la carne pentru şase luni și reducerea TVA la 9%, întrucât există riscul ca fermierii din acest sector să dea faliment, potrivit președintelui Federației Naționale PRO AGRO, Alex Jurconi. "Vrem amânarea ...
Peste 400 de experţi în securitate cibernetică participă astăzi la un amplu exerciţiu în Europa, anunţă Comisia Europeană, citată de AFP. Exerciţiul, intitulat "Cyber Europe 2014", simulează "o criză de amploare care afectează infrastructura informatică esenţială". Exerciţiul simulează peste 2.000 ...