Comisia juridică a Senatului se va pronunţa mâine, la ora 13:00, prin vot asupra cererii de arestare preventivă a senatorului PSD Dan Şova, a anunţat astăzi preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc. Boboc a spus că, astăzi, Dan Şova şi membrii comisiei studiază dosarele venite de la DNA. Dan Şova a venit la comisie pentru a studia dosarul. Preşedintele Comisiei juridice a Senatului. Cătălin Boboc a precizat că nu există o solicitare de prelungire a termenului de trei zile pentru întocmirea raportul în cazul cererii de arestare preventivă a lui Dan Şova şi comisia se va pronunţa prin vot mâine. "Dosarele au venit, le-am verificat din punct de vedere procedural, al predării documentelor, nu sunt probleme. Le-am deschis în faţa membrilor comisiei, am şi stabilit un program, şi anume studiu. Domnul Şova este invitat să studieze dosarul. Mâine la ora 13,00 el va formula un punct de vedere, îl vom asculta şi, apoi, se va da un vot pe această solicitare. În acest moment şi senatorii sunt la studiu cu doasrele şi domnul Sova. Termenul de trei zile nu este o recomandare, este un termen. Dar mâine la ora 13:00 vom face vot, deci nu a existat o solicitare de prelungire mai mult decât până mâine, astfel încât azi se va studia şi mâine să se poată vota", a afirmat Boboc. Întrebat dacă Şova va veni la comisie cu avocaţi, Boboc a spus că, din câte a înţeles, Şova doreşte să-şi susţină punctul de vedere. El a mai spus că există timpul necesar studierii dosarelor, arătând ca nu sunt foarte multe dosare. Boboc a aratăt că dupa întocmirea raportului, acesta va fi depus la Biroul Permanent, care va decide săptămâna viitoare, luni, când va intra în plen. Procurorul șef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanței supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviințeze reținerea și arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Șova, pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.