Preşedintele Comisiei de anchetă în cazul Udrea, Ludovic Orban, a declarat, ieri, că membrii acestui for consideră că nu au competenţe să se pronunţe asupra sesizării ministrului Turismului privind caracterul ilegal al comisiei, deşi această sesizare a fost trimisă la comisie de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor: “Nu sîntem în măsură să judecăm şi să soluţionăm o contestaţie îndreptată împotriva comisiei de anchetă. Am fi jenanţi, am fi exact în postura ministrului Turismului, care îşi recuză membrii ce compun comisia de anchetă”. Orban a precizat că membrii comisiei vor redacta un punct de vedere în acest sens către Biroul Permanent, deoarece, în conformitate cu Regulamentul şi Constituţia, singurul for în măsură să decidă soarta comisiei de anchetă este plenul Camerei Inferioare a Parlamentului. El a adăugat că toată această problemă este “o nouă încercare disperată de a obstrucţiona activitatea comisiei, făcută de ministrul Turismului”. Liberalul a mai spus că membrii comisiei vor finaliza miercurea viitoare raportul de anchetă asupra activităţii Ministerului Turismului. Potrivit acestuia, în şedinţa de ieri a comisiei au fost prezentate trei rapoarte de expertiză privind achiziţiile, execuţia bugetară şi site-ul Ministerului Turismului. Elena Udrea a adresat o a doua sesizare Biroului Permanent în care reclama faptul că această comisie de anchetă funcţionează ilegal pe motiv că sînt posturi vacante, regulamentul comisiei lipseşte, unii membri ai comisiei s-au antepronunţat, iar biroul comisiei are un comportament abuziv. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, să trimită sesizarea ministrului Turismului împotriva membrilor Comisiei de anchetă chiar la parlamentarii din Comisie. Această decizie s-a luat cu şapte voturi “pentru”, aparţinînd membrilor PSD, PNL şi UDMR din Birou, în timp ce reprezenaţii PD-L au cerut ca sesizarea lui Udrea să fie trimisă Comisiei juridice.