Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a înfiinţat o comisie de monitorizare a achiziţiilor publice care vizează asigurarea transparenţei licitaţiilor la nivelul instituţiei, Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL). Comisia, înfiinţată prin ordin al ministrului Eduard Hellvig, va aviza criteriile de selecţie a ofertanţilor şi de adjudecare a ofertelor, astfel încât să fie asigurat \"un tratament egal şi nediscriminatoriu\" pentru toţi ofertanţii de lucrări, produse sau servicii care participă la procedurile de achiziţie organizate de MDRT şi de instituţiile care funcţionează sub autoritatea acestuia, se precizează într-un comunicat al instituţiei. \"Măsura dispusă în cadrul MDRT are ca scop creşterea transparenţei, stimularea competiţiei în procesul de selecţie a ofertanţilor şi asigurarea unui management eficient în alocarea resurselor bugetare\", potrivit sursei citate. Comisia se va întruni de două ori pe săptămână şi va funcţiona pe baza unui regulament propriu de organizare şi funcţionare.