Comisie parlamentară specială pentru Roşia Montană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comisie parlamentară specială pentru Roşia Montană

Politică 07 Septembrie 2013 / 00:00 419 accesări

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat vineri că va convoca împreună cu Crin Antonescu, luni, Birourile Permanente Reunite pentru a discuta despre constituirea Comisiei speciale pentru proiectul Roşia Montană. „Comisia va fi formată din senatori şi deputaţi care vor analiza cu celeritate întregul dosar şi vor prezenta grupurilor parlamentare care este opinia şi cum trebuie promovat proiectul de lege referitor la Roşia Montană”, a declarat Valeriu Zgonea. El a spus că nu trebuie ca Parlamentul să intre într-un joc politic pe care l-a văzut în guvernările Boc, în care un proiect stătea la prima Cameră 60 de zile, după care era adoptat tacit şi venea la cea de-a doua Cameră a Parlamentului, astfel încât unul dintre foruri se deroba de responsabilitate. „Responsabilitatea aparţine Parlamentului României, aşa cum a spus Guvernul, e un proiect de lege, ne uităm la el, dacă el va avea elemente constituţionale sau neconstituţionale, dacă dezbaterea va fi una lungă sau scurtă, va depinde de capacitatea noastră de a gestiona această problemă”, a mai spus Zgonea. El a arătat că proiectul Roşia Montană este de interes naţional şi că nu poate fi dezbătut decât într-o comisie specială, la fel cum a fost în cazul modificării Constituţiei sau a legii electorale.



12