Comisiile reunite ale Parlamentului au votat revocarea șefului ASF

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comisiile reunite ale Parlamentului au votat revocarea șefului ASF

Economie 31 Octombrie 2016 / 14:09 1568 accesări
Mișu Negrițoiu

Mișu Negrițoiu

Comisiile reunite de buget și politică economică ale Parlamentului au votat luni revocarea șefului ASF, Mișu Negrițoiu, acesta adresându-le parlamentarilor o scrisoare în care a amenințat că va contesta în instanță o eventuală decizie de revocare.

Acesta a refuzat să participe la ședință, trimițându-le parlamentarilor o scrisoare în care a susținut că limitele controlului exercitat de Parlament în ceea ce privește numirea și revocarea conducerii ASF sunt ''expres și fără echivoc limitate''.

''Pe cale de consecință, revocarea unui membru al conducerii ASF nu este legal posibilă atâta timp cât acesta continuă să îndeplinească criteriile care au stat la baza numirii sale, orice hotărâre în sens contrar fiind abuzivă, făcută în frauda legii și, deci, lovită de nulitate, urmând să fie desființată ca atare de instanțele și autoritățile competente. Dorim să învederăm, pe această cale, că față de orice inițiativă din categoria celor amintite, ASF va înțelege să-și apere reputația și independența și va acționa corespunzător în acest sens, în vederea asigurării respectării prevederilor legii. În ceea ce îl privește pe subsemnatul, vă asigur că nu doresc să mă cramponez de vreo funcție și nici nu urmăresc obiective personale, motiv pentru care resping cu fermitate orice insinuări care au fost făcute în acest sens de unii membri ai comisiilor de specialitate ale Parlamentului'', afirmă Negrițoiu în scrisoarea adresată președintelui Camerei Deputaților, Florin Iordache.

Taguri articol


12