ÎNCA UNA! Un client al Băncii Române pentru Dezvoltare (BRD) a câștigat primul proces privind clauzele abuzive din contractele încheiate de această instituție financiară. Reclamantul a fost reprezentat de către avocatul Codruț Avram, se arată într-un comunicat remis ieri mass-media. Prin sentința dată duminică au fost declarate nule clauzele privind comisionul de gestionare & administrare dintr-un contract încheiat în 2009. Interesant este că împrumutul în cauză a fost acordat în cadrul programului guvernamental „Prima Casă“. Potrivit instanței, banca este obligată acum să returneze toate sumele încasate cu titlu de comision de gestionare & administrare, de la semnarea contractului, la care se adaugă și dobânda legală. Totodată, s-a dispus încetarea încasării comisioanelor respective. Mai exact, BRD va achita clientului 2.841 euro, precum și cheltuieli de judecată în valoare de 2.500 lei. Banca are drept de apel și poate contesta decizia Judecătoriei Sectorului 1 București în următoarele 30 de zile. „Având în vedere numărul mare de contracte încheiate de către consumatori cu BRD, precum și al celor din „Prima Casă“, hotărârea instanței reprezintă un precedent extrem de important“, punctează avocații. ANUL CRUCIADEI Nu este însă primul caz de acest gen. La finele lui aprilie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a anunțat că a câștigat procesul cu o bancă din România, legat de clauzele abuzive din mai multe contracte de credit, fără a numi instituția vizată. „Sumele care trebuie restituite depășesc, în unele cazuri, și 5.000 euro, în funcție de valoarea creditului. Decizia instanței vizează 260 de clienți care au reclamat includerea comisionului de risc (transformat ulterior în taxă de administrare) în contracte“, spunea, la acea vreme, președintele ANPC, Marius Duncă. În martie, el afirma că ANPC a înaintat instanței 10 dosare ce au ca obiect astfel de practici ilegale ale bancherilor. De asemenea, la începutul anului, un grup de clienţi Volksbank a câştigat irevocabil, în instanţă, un proces pe clauze abuzive privind comisionul de risc şi alte taxe ilegale din contractele de credit, precum şi modificarea unilaterală a dobânzii. Decizia Tribunalului Bucureşti a vizat 315 contracte de credit. PRACTICI ILEGALE LA CONSTANȚA Nu în ultimul rând, la mijlocul lui septembrie, o filială a unei bănci din Constanța a fost amendată cu 10.000 lei, după ce a fost prinsă de inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) cu practici ilegale. Potrivit CJPC, instituția bancară în cauză a luat în garanţie un apartament din Constanţa, la acordarea unui credit; imobilul aparținea unui proprietar care era garant al creditului. La puţin timp, familia care a solicitat împrumutul a început să aibă restanțe, iar banca i-a trimis mai multe notificări, fără a informa și garantul. După o vreme, în care nici nu a mai transmis notificări, banca i-a anunțat în scris pe cei implicați că va executa silit imobilul. Constănțenii au mers la CJPC, iar banca a fost sancționată cu 10.000 lei. „Avem două-trei reclamații pe zi împotriva băncilor. Cele mai multe sunt fie pentru clauze abuzive, fie pentru comisioane duble sau încasări de dobânzi la comisioane“, puncta, pentru „Telegraf“, comisarul-șef adjunct al CJPC Constanța, Mihai Perifan. Potrivit comentariilor de pe site-ul www.telegrafonline.ro, banca în cauză ar fi OTP, pentru care există deja un grup special (www.clauzeabuziveotp.com), dedicat luptei împotriva clauzelor abuzive. Interesant este că românii au mai făcut astfel de grupuri și împotriva altor două bănci, respectiv BRD și Volksbank, ambele menționate în rândurile de mai sus. Replica BRD - „„Prima Casă“ are alte reguli“ „Decizia este una recent pronunțată, iar motivarea instanței nu a fost făcută publică încă, deci nu putem cunoaște argumentele legale avute în vedere de instanță. Remarcăm însă că, în cererea de chemare în judecată, niciunul dintre argumentele invocate nu s-a întemeiat pe prevederile legislației specifice programului „Prima Casă“ (care diferă de cele generale), aplicabile în speță și care trebuie luate în considerare la analiza unei asemenea cereri“, au spus cei de la BRD, contactați de către „Telegraf“. Ei precizează că banca a respectat reglementările legale impuse de către autorități în cazul „Primei Case“ (textul legal vizat este art. 2 alin. b) din Anexa nr. 2 a HG nr. 717/2009, care reglementează în mod expres costurile pe care finanțatorii le pot percepe în cazul creditelor „Prima Casă“ și, de asemenea, comparativ cu alte acte normative, nu enumeră limitativ numărul de comisioane pe care creditorii au dreptul să le perceapă). „În dosarul analizat de instanță, BRD a respectat cerințele legale, costul total al creditului, compus din marjă de dobândă și comisioane, încadrându-se în limita stabilită de lege (Euribor la trei luni plus cel mult 4 puncte procentuale la euro, respectiv Robor la trei luni plus cel mult 2,5 puncte la lei, marjele incluzând și nivelul total al comisioanelor bancare, potrivit HG nr. 717/2009). De asemenea, am respectat și obligația de a menționa în mod distinct valoarea și tipul comisioanelor aferente; legea permite în mod expres perceperea comisionului de administrare“, conchid cei de la BRD.