Comitet de criză pentru salvarea învăţămîntului românesc!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comitet de criză pentru salvarea învăţămîntului românesc!

Social 10 Iulie 2008 / 00:00 480 accesări

În urma evenimentelor petrecute la această ediţie a examenului de Bacalaureat, mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au lansat, ieri, ideea înfiinţării unui „Comitet de criză pentru salvarea învăţămîntului românesc”, prin care se încearcă eliminarea intervenţiei politicului din acest segment, a declarat, preşedintele Edu Cer, Ştefan Vlaston, unul dintre cei şapte iniţiatori ai proiectului. „Am fost luaţi prin surprindere de evenimentele de la bacalaureat care a scos dramatic în relief statutul dramatic al învăţămîntului. Prin acest Comitet încercăm să ferim bacalaureatul şi alte examene naţionale de intervenţia politicului, pentru că prin excelenţă învăţămîntul este apolitic, numai că este folosit în lupta electorală”, a spus Vlaston, precizînd că acest comitet de criză va funcţiona on-line şi va oferi factorilor de decizie soluţii pentru examene, curriculum şi pentru admiterea în licee şi facultăţi. De asemenea, Comitetul va încerca să propună Parlamentului şi Comisiilor de specialitate schimbarea legislaţiei în domeniul învăţămîntului. Vlaston a adăugat că după înfiinţare, Comitetul de criză - care cel mai probabil nu va avea un preşedinte, ci va fi condus de un organism executiv - va realiza o analiză a eşecului învăţămîntului din 1990 pînă în prezent. Proiectul a fost iniţiat de şapte membri ai societăţii civile, respectiv Ştefan Vlaston + preşedinte Edu Cer, Florin Colceag - preşedinte Edu-Gate, Nicolae George Drăgulănescu - profesor la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Marian Aspen - preşedinte Codex pentru Leadership, Florinte Catargiu - expert Irsca Gifted Education, Elena Spânulescu - Asociaţia Părinţilor din România şi Gheorghe Rădulescu - preşedinte AEACE-IP. Înainte de prima probă scrisă a bacalaureatului la limba şi literatura română, în presă au apărut informaţii potrivit cărora site-ul ministerului Educaţiei - www.edu.ro - ar fi fost atacat. Pe 24 iunie, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) a dezminţit articolele, precizînd că subiectele pentru Bac 2008 au fost postate pe adresa de internet, subiecte2008.edu.ro, iar informaţiile care nu aveau caracter public au fost securizate şi transmise „în condiţii de maximă siguranţă” către comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti. După această probă, unii profesori evaluatori au susţinut că examenul a fost fraudat, fiind descoperite 17 lucrări „copiate”. În replică, MECT a precizat că toate procedurile au fost respectate, conform legii, la examenul de Bacalaureat. MECT a anunţat că va comunica public, după data de 9 iulie, într-un cadru public, toate detaliile legate de desfăşurarea examenului de Bac.

Taguri articol


12