Zeci de copii de la şcolile constănţene, sprijiniţi de profesorii şi învăţătorii lor, au scos la iveală, ieri, la Palatul Copiilor, „comorile de vatră strămoşească”, în cadrul unui amplu proiect cultural-artistic. Data aleasă pentru desfăşurarea evenimentului nu a fost întâmplătoare, manifestarea fiind circumscrisă semnificaţiei zilei de 9 martie, în calendarul creştin şi în comunitatea tradiţională. Punctul de interes l-a constituit praznicul celor 40 de sfinţi mucenici din Sevastia, prilej cu care a fost organizat un târg cu vânzare, cu produse culinare tradiţionale de post, din care nu au lipsit mucenicii, „sfinţişorii” din făină care se realizează cu acest prilej.
„Nu vă speriaţi că ninge, acest lucru înseamnă că Baba Dochia îşi scutură cele nouă cojoace”, i-a întâmpinat, cu optimism, pe oaspeţi unul dintre iniţiatorii proiectului „Comori de vatră strămoşească”, prof. Gabriela Barbu, coordonator al Cercului de educaţie pentru cetăţenie democratică din cadrul Palatului Copiilor.
Despre semnificaţia praznicului celor 40 de sfinţi mucenici şi conotaţiile tradiţionale ale sărbătorii le-a vorbit copiilor părintele Mircea Cristian Pricop, de la biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. „În această zi, strămoşii noştri se adunau, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, să împlânte pentru prima dată, în anul cel nou, plugul în pământ”, a spus pr. Mircea Cristian Pricop.
Potrivit credinţelor populare legate de vreme, prezentate de prof. Gabriela Barbu în volumul „Sărbătorile primăverii. 9 martie - Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia”, după cum a fost vremea ieri, aşa va mai fi patruzeci de zile. Totuşi, prezenţa zăpezii în ziua de 9 martie înseamnă un an plin de rod. Totodată, de la Mucenici, ziua începe să crească şi să biruie noaptea.
Cu produse specifice zilei de 9 martie s-au prezentat, în faţa publicului, elevi de la: Şcoala „Ion Jalea”, Şcoala nr. 37, Şcoala nr. 11 „Dr. Constantin Angelescu”, Şcoala „Aurel Vlaicu”, Liceul cu program Sportiv „Nicolae Rotaru”, Şcoala nr. 6 „Nicolae Titulescu” şi Şcoala nr. 23 „Constantin Brâncoveanu”. Elevii clasei a VI-a A, coordonaţi de prof. de limba şi literatura română Paraschiva Mastacan, de la şcoala „Constantin Angelescu”, s-au prezentat cu produse „ecologice”, realizate în casă, din care nu au lipsit mucenicii fierţi şi cei copţi. De asemenea, şcolarii de la clasele a III-a şi a IV-a, coordonaţi de profesoara de religie Simona Ursulescu, s-au prezentat la târg cu mucenici copţi şi fierţi, cu turtă bătută cu 40 de bobiţe, precum şi cu un colac în formă de soare, pentru a aduce, cât mai repede, căldura soarelui.