În perioada 10 - 12 iunie, staţiunea Mamaia va găzdui un spectacol anual dedicat tuturor celor care iubesc senzaţiile pe două roţi: ediţia din acest an a „Seawolves Bike Fest” se va desfăşura, ca şi anul trecut, în Tabăra Turist. Mii de turişti şi constănţeni se vor distra alături de sutele de „bikeri” veniţi din ţară şi străinătate. Pasionaţii de motociclete vor avea parte de concerte rock şi blues, concursuri specifice, focuri de tabără şi numeroase alte surprize.
Programul începe pe data de 10 iunie, chiar de la ora 08.00, cu deschiderea oficială, sosirea şi instalarea invitaţilor. De la ora 18.00, vor avea loc proiecţii video pe tema „moto”. După ora 20.00, vor concerta trupele rock Bucium, Bucovina, Magica, Symbolic, iar după miezul nopţii, va urma un recital folk la foc de tabără, susţinut de Silviu Covaci şi Costel Botezatu. A doua zi a festivalului va prinde viaţă de-abia de la ora 10.00, odată cu… deşteptarea! De la ora 11.30, va începe parada moto pe ruta Mamaia - Constanţa - Mamaia şi, pentru că nimic nu mişcă în România fără OK-ul organelor statului, deplasarea se va face în... „ordine şi disciplină”, cu sprijinul Poliţiei Rutiere Constanţa. De la ora 15.00, vor avea loc concursuri cu premii, de la ora 18.00, vor urma proiecţiile video, iar de la ora 20.00, se anunţă noi concerte cu Incipient, Old No. 7, Trooper şi Compact. După ora 24.00, se va aprinde focul de tabără în lumina căruia se vor acorda premiile de la tombolă şi va avea loc un recital folk susţinut de Silviu Covaci şi Costel Botezatu. Motoarele se vor tura la despărţire, pe data de 12 iunie, de la ora 10.00.