Companiile de stat şi regiile naţionale nu vor mai putea să-şi suplimenteze cheltuielile, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate vineri de Executiv, prin care se mai introduc şi sancţiuni pentru nerespectarea indicatorilor economico-financiari. „Există companii de stat care consumă bani publici (n.r. – lucru care nu i-ar fi deranjat în veci pe guvernanţi, dacă nu venea FMI-ul peste noi), iar acolo trebuie tăiat în carne vie. Fiecare companie de stat în parte va avea un plan propriu de restructurare”, a anunţat premierul Emil Boc, amintind că pentru companiile care au pierderi va fi numit un management privat. „Va fi un program de reducere a arieratelor şi pierderilor, pentru încadrarea în cheltuielile prevăzute în buget. Mai mult, companiile vor avea un sistem de raportare, cu indicatori economico-financiari, către Finanţe. Există şi sancţiuni, cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei pentru cei care nu respectă nivelul acestor indicatori şi nu depun situaţiile financiare la minister”, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.