Companiile de telefonie mobilă au contribuit cu 7 miliarde lei la economie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Companiile de telefonie mobilă au contribuit cu 7 miliarde lei la economie

Economie 14 Martie 2012 / 00:00 308 accesări

Directorul KPMG România pentru tehnologie, media şi telecomunicaţii, Mihai Rada, a declarat, ieri, că toate companiile de telefonie mobilă au avut anul trecut o contribuţie directă de 7 miliarde lei la economia României, iar cifra de afaceri a celor cinci operatori reprezintă 3% din Produsul Intern Brut. Oficialul KPMG România a precizat că această contribuţie a operatorilor mobili din România reprezintă circa 40- 50% din bugetul Ministerului Educaţiei, care este de 16,4 miliarde lei. Rada a explicat că, din cei 7 miliarde lei contribuţii la economia României, 374 de milioane lei reprezintă plăţi către angajaţi, respectiv salarii, bonusuri şi alte beneficii, prin crearea a circa 6.700 de locuri de muncă directe. Totodată, 4,2 miliarde lei reprezintă plăţi către alte companii prin cumpărarea de echipamente, servicii şi materiale de la alţi furnizori, iar 2,1 miliarde lei reprezintă contribuţia la bugetul de stat (TVA, impozite şi taxe de spectru). Rada a mai spus că, în ceea ce priveşte contribuţia industriei telecom la economia ţării, nu a fost luat în calcul impactul indirect, cum ar fi locurile de muncă create în industriile adiacente, un studiu în acest sens urmând să fie dat publicităţii în perioada următoare.



12