Ministrul transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a declarat ieri, că a constatat un \"jaf\" la companiile feroviare, iar măsuri în acest caz trebuie luate nu de către minister, ci de instituţiile abilitate ale statului. “Toate companiile CFR stau foarte prost. CFR Infrastructură a avut, de câţiva ani, un buget pe negativ. Am constatat un jaf în companiile de cale ferată, din cauza unui prost management şi a întreţinerii deficitare a materialului rulant. Măsurile în acest caz trebuie luate de către instituţiile abilitate ale statului, şi nu de minister\", a precizat Boagiu. Întrebată cine sunt jefuitorii, Boagiu a afirmat că la această întrebare trebuie să dea răspunsuri \"instituţiile abilitate ale statului\". Pe de altă parte, ministrul transporturilor a spus că ministerul are ca priorităţi pentru 2010-2011 modernizarea a trei tronsoane de cale ferată de pe Coridorul IV Paneuropean, în lungime de 166,3 km. Valoarea proiectelor, finanţate prin Programul Operaţional Sectorial-Transporturi şi de la bugetul de stat, se ridică la 1,88 miliarde euro. \"Cele trei tronsoane care vor fi modernizate, pentru care licitaţiile vor fi lansate în ianuarie-februarie, sunt Curtici-Simeria, Simeria-Coşlariu şi Coşlariu-Sighişoara\", a spus Boagiu.