Companiile lui Donald Trump au cumulat datorii de cel puțin 650 de milioane de dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Companiile lui Donald Trump au cumulat datorii de cel puțin 650 de milioane de dolari

20 August 2016 / 21:37 377 accesări

Companiile lui Donald Trump au o datorie cumulată de cel puțin 650 de milioane de dolari, mai mult decât dublul sumei anunțate de candidatul republican în cadrul campaniei sale prezidențiale, scrie sâmbătă New York Times, relatează AFP.

Publicația a apelat la un institut specializat în studierea pieței imobiliare pentru a strânge date cu privire la proprietățile magnatului, în special asupra clădirilor sale de birouri și a terenurilor de golf.

Se pare că, în plus față de 650 de milioane de dolari datorii, o "parte substanțială" a averii lui Donald Trump depinde de trei acorduri cu parteneri care au semnat pentru împrumuturi în valoare totală de 2 miliarde de dolari.

În cazul în care aceste împrumuturi nu sunt rambursate, Donald Trump nu va fi tras la răspundere, însă valoarea investițiilor realizate în comun va scădea, precizează New York Times.

Miliardarului îi place să insiste asupra succesului afacerilor sale, prezentându-și reușita drept o garanție a capacităților sale de a conduce Statele Unite. El susține că are o avere de 10 miliarde de dolari, o sumă contestată însă de numeroși experți.

Taguri articol


12