Companiile pot câştiga investind în natură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Companiile pot câştiga investind în natură

Monden 14 Iulie 2010 / 00:00 376 accesări

● O alternativă la ramurile industriale tradiţionale ● În unele state, mai mult de jumătate dintre directorii marilor companii consideră pierderile suferite de biodiversitate drept o piedică în calea dezvoltării economice, se arată într-un studiu realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC). Aproape jumătate dintre consumatorii europeni şi americani susţin că nu ar mai cumpăra produse de la companiile care nu ţin cont de fenomenele ce afectează biodiversitatea. “O mai bună estimare a impactului companiilor asupra biodiversităţii, atât cel pozitiv, cât şi cel negativ, este esenţială pentru a determina transformarea investiţiilor şi a operaţiunilor. Liderii de afaceri inteligenţi realizează că integritatea biodiversităţii poate genera economii substanţiale şi venituri noi, dar şi o reputaţie mai bună”, a declarat Joshua Bishop de la Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii. Un studiu recent realizat de Ipsos arată că în ţările în care biodiversitatea este ameninţată grav, nivelul de conştientizare este foarte mare. Aceasta este situaţia Braziliei, unde 90% dintre participanţii la sondaj s-au declarat îngrijoraţi de soarta biodiversităţii. La rândul său, studiul PwC a arătat că peste 50% dintre oamenii de afaceri din America Latină văd în declinul biodiversităţii o provocare economică, în timp ce procentul scade la 20% în Europa de Vest şi la 15% în Marea Britanie.

● Fond pentru afacerile de mediu ● Guvernul sud-coreean a anunţat că firma de stat Korea Finance Corp (KoFC) va investi 1,25 miliarde de dolari în crearea unui fond pentru ajutarea afacerilor de mediu. Contribuţiile din sectorul privat se aşteaptă să ajute fondul să atingă o sumă totală de 1,98 miliarde de dolari. Cheltuielile din acest fond vor fi direcţionate în special către afacerile implicate în reducerea emisiilor şi promovarea eficienţei energetice. Coreea de Sud, unul dintre cele mai poluatoare state ale lumii, a anunţat anul trecut că va crea un fond de peste 400 de milioane de dolari, prin intermediul Băncii Coreene pentru Dezvoltare, care să vină în ajutorul industriilor verzi.

● Energie eoliană ● Tot mai multe ţări se orientează spre energia eoliană. Şi Egiptul va avea, în curând, o centrală solară de 100 de megawaţi, estimată la 700 de milioane de dolari, potrivit unui anunţ făcut de Ministerul Energiei de la Cairo. Centrala va fi construită între 2012 şi 2017, la Kom Ombo. Proiectul va fi finanţat de mai multe instituţii internaţionale, printre care Fondul African pentru Dezvoltare şi Banca Mondială, dar şi prin Mecanismul pentru Dezvoltare Curată al Naţiunilor Unite. Acesta va fi al doilea proiect solar al ţării, după cel de la el-Koraymat, ce va fi inaugurat la sfârşitul anului şi va produce un total de 140 de megawaţi. Cea mai mare parte din energia produsă în Egipt provine din staţiile alimentate cu gaze naturale şi, într-un procent mai mic, din hidrocentralele din Delta Nilului. Cu toate acestea, Guvernul s-a angajat să producă 20% din energie din surse regenerabile, până în 2020. Egiptul ar putea chiar să exporte energie solară, prin proiectul Desertec Initiative. Ţara are un potenţial eolian important, iar Banca Mondială estimează că până la 7,2 gigawaţi de energie eoliană ar putea fi produşi în Egipt, până în 2022.



12