Toate companiile vor avea posibilitatea să recupereze prin intermediul EximBank până la 50% din dobânda plătită la creditele pentru investiţiile în lei, facilitatea fiind disponibilă până în prezent doar pentru întreprinderile mici şi mijlocii, potrivit instituţiei bancare. „Începând din această lună, societăţile mari pot recupera prin intermediul EximBank până la 50% din dobânda pe care o plătesc la creditele pentru investiţii în lei contractate de la băncile comerciale. Până în prezent, produsul „Compensaţia de dobândă la creditele în lei” era disponibil numai întreprinderilor mici şi mijlocii, dar aria de adresabilitate a fost extinsă la toate categoriile de societăţi comerciale”, spun reprezentanţii băncii. Compensarea parţială a dobânzii este un ajutor de minimis, societăţile comerciale putând beneficia de această schemă de ajutor de stat până în 2011. Companiile pot solicita compensarea parţială a dobânzii pentru creditele de investiţii contractate după 1 ianuarie 2006. Valoarea maximă a ajutorului obţinut de un beneficiar în cadrul acestei scheme nu poate să depăşească echivalentul în lei a 200.000 euro pe o perioadă de până la 3 ani fiscali. „Estimăm că, anul acesta, peste 1.000 de agenţi economici vor putea beneficia de această facilitate generatoare de lichiditate”, a declarat preşedintele EximBank, Ionuţ Costea. EximBank a acordat anul trecut compensaţii de dobândă în valoare de aproximativ 15 milioane de lei, numărul întreprinderilor mici şi mijlocii care au beneficiat de această facilitate fiind de circa 450. Banca de Export-Import a României - EximBank este o instituţie specializată prin care se derulează activităţi de susţinere a mediului de afaceri românesc şi a tranzacţiilor internaţionale. EximBank oferă finanţări, cofinanţări, refinanţări, asigurări, reasigurări, garanţii destinate să contribuie la dezvoltarea infrastructurii şi a utilităţilor de interes public, dezvoltarea regională, susţinerea activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător.