Asociaţia Psihologilor şi Psihopedagogilor PROCIVITAS, cu sprijinul financiar al Ministerului Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană de Tineret Constanţa organizează faza finală a concursului BRAVO. Astăzi, orele 12:00, în sala de spectacole a Palatului Copiilor din Constanţa, reprezentanţii a 10 licee constănţene, susţinuţi de colegi şi cadre didactice vor încerca să demonstreze prin intermediul unui concurs cu întrebări şi probe practice (dans, karaoke şi teatru) că sunt cei mai buni dintre cei buni. Proiectul a reunit la start peste 1000 de elevi din 12 licee care au participat la o preselecţie maraton pentru testarea cunoştinţelor din domeniul cultural artistic şi pentru desemnarea finaliştilor. Pentru implementarea proiectului BRAVO, APP PROCIVITAS şi-a stabilit următoarele obiective: implicarea în activităţi extracurriculare a tinerilor din cel puţin zece licee din Constanţa, recrutate pentru participarea la proiectul BRAVO; organizarea unei preselecţii cu întrebări în cel puţin 10 unităţi de învăţământ din Constanţa, având ca temă: Artiştii noştri şi ai lor, dans, karaoke şi teatru; stimularea dezvoltării abilităţilor de exprimare a cunoştinţelor şi talentelor intrinseci a cel puţin 1000 de elevi din cel puţin 10 licee participante la etapa de preselecţie având ca probe cunoaşterea artiştilor autohtoni şi străini, karaoke, dans şi teatru; stimularea spiritului competitiv şi recunoaşterea propriei valori a celor 10 elevi selectaţi pentru concursul final. Câştigătorilor concursului final din 28 noiembrie li se vor înmâna diplome şi cupe.