Paul Popaene, din localitatea constănţeană Cuza Vodă, complicele lui Valentin Şlepac într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, a venit, ieri, la Tribunalul Constanţa, pentru a fi audiat de judecător. Cum pe numele lui era emis mandat de arestare preventivă în lipsă, fiind dat în urmărire generală, imediat ce a terminat de dat declaraţia, bărbatul a fost reţinut de jandarmii care asigură paza instanţei şi predat poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Reamintim că Popaene s-a sustras de la cercetarea judecătorească, după ce, în opt luni, nu s-a prezentat decât o dată în faţa instanţei şi atunci a refuzat să dea declaraţie, promiţând că vine la termenul următor pentru a fi audiat. Ceea ce nu a făcut. La acel moment, avocatul lui a susţinut că Popaene lucrează în Italia şi nu a putut veni în ţară din cauza unor probleme la serviciu, dar şi-a luat angajamentul că îl va aduce. Ieri, Popaene s-a prezentat de bunăvoie şi a fost arestat. Potrivit actului de inculpare, Popaene şi Şlepac au fost trimişi în judecată, în 2007, de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa. În sarcina lui Valentin Şlepac, de 35 de ani, din Cuza Vodă, şi a lui Paul Popaene, administrator al SC „Geometal 2000“ SRL, s-a reţinut că, în cursul anului 2004, au făcut comerţ cu deşeuri metalice, dar fără a înregistra operaţiunile în contabilitate şi fără a achita obligaţiile către bugetul de stat. Cu privire la aceste acuzaţii, Popaene a declarat că este nevinovat şi că toată treaba murdară a fost făcută de Şlepac. „Eram administratorul societăţii numai pe hârtie, Şlepac a fost cel care s-a ocupat de înfiinţarea firmei, de documente contabile şi de afaceri, eu figurând doar cu numele. Nu am avut curaj să îl contrazic pe Şlepac pentru că îmi era frică de el, mi-a spus odată că dacă nu mă comport cum zice el, mă trimite în America, la rece”, a declarat Popaene. Tânărul a mai spus că declaraţia de la urmărire penală a fost dată în prezenţa lui Şlepac, aşa că a spus ce i-a ordonat acesta înainte de a fi prinşi, de frică să nu păţească ceva. În timp ce Popaene dădea declaraţie în faţa judecătorului, Şlepac se amuza în boxă şi comenta la adresa fostului său complice. „Când îi dădeam bani şi se distra, se droga, îi plăcea, nu zicea nimic, acum...”, a spus Şlepac, râzându-i în faţă lui Popaene. Amintim că cei doi au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare în acest dosar, dar Curtea de Apel Constanţa a dispus rejudecarea cazului, motiv pentru care procesul s-a reluat la Tribunalul Constanţa.