După ce, în urmă cu trei săptămîni, a aflat “minunata“ veste prin care Independenţa nu mai figura pe lista de investiţii a Ministerului Tineretului, Educaţiei şi Cercetării (MTEC) pentru construirea de campusuri şcolare, primarul comunei, Cristea Gîscan, a primit în această săptămînă o adresă din partea Consiliului Judeţean Constanţa, Direcţia Generală de Afaceri Europene, prin care este informat de faptul că Independenţa a fost repusă pe lista de investiţii. “Pînă la urmă, gălăgia pe care am făcut-o şi faptul că am făcut publică situaţia au fost de bun augur. Am fost repuşi pe lista campusurilor şcolare“, a declarat Gîscan. Potrivit afirmaţiilor lui Cristea Gîscan, Independenţa fusese prinsă în lista programelor pentru construirea de campusuri preuniversitare, mai exact pentru construirea unei şcoli de arte şi meserii. Avînd în vedere faptul că Independenţa a reintrat în programul MTEC, prin construirea acestei şcoli de arte şi meserii, peste 100 de elevi de la şcoala din Independenţa, din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, nu vor mai fi nevoiţi să înveţe după-amiaza, în schimbul doi sau chiar trei, pînă la orele 21:00. Edilul-şef a mai spus că, prin realizarea acestui proiect, copiii de la Independenţa care au reuşit să intre la liceu cu note mari, dar nu au posibilitatea financiară să îşi plătească o gazdă în altă localitate au acum ocazia de a-şi finaliza cursurile. “Încercăm să îi ajutăm pe aceşti copii. Alături de părinţi, Primăria le va asigura un minimum de rechizite şi îmbrăcăminte. În ultimii şapte ani, Primăria Independenţa a avut ca program principal reabilitarea învăţămîntului şi alocă în fiecare an peste 50% din bugetul local pentru acest domeniu. Pentru realizarea acestui proiect, noi punem la dispoziţie terenul şi forţa de muncă necesară“, a mai spus Gîscan.