Partidul Comuniştilor din R. Moldova (PCRM) a organizat o manifestaţie de protest, ieri, în faţa Palatului Republicii de la Chişinău, la care a cerut demisia preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu şi alegeri anticipate. Vladimir Voronin, fostul preşedinte al R. Moldova şi liderul PCRM, care a participat la miting, nu a ezitat nici de această dată să critice guvernarea. ”Instituţiile de stat nu sunt funcţionale. Guvernarea actuală nu este în stare să conducă ţara. Ei nu şi-au respectat promisiunile. R. Moldova se poate descurca singură, fără împrumuturi din afară”, a afirmat Voronin. ”Alegeri anticipate” şi ”Întoarceţi-ne secera şi ciocanul” erau scandările cele mai des auzite din partea protestatarilor. Miercuri, PCRM a anunţat că va organiza o manifestaţie de 2.000 de persoane. Comuniştii moldoveni protestează faţă de sfidarea Constituţiei R. Moldova, standardelor şi valorilor europene, precum şi faţă de situaţia social-politică şi economică din ţară.