Partidul Comuniştilor a decis, sîmbătă, în cadrul plenarei formaţiunii, înfiinţarea unei “coaliţii anticriză de centru-stînga” în Parlamentul moldovean, respingînd, astfel, invitaţia alianţei democratice majoritare la dialog pentru depăşirea crizei prin alegerea în comun a şefului statului. Cele patru partide necomuniste care au intrat în Parlamentul de la Chişinău în urma scrutinului anticipat din 29 iulie au creat, acum două săptămîni, coaliţia de guvernare Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE), care deţine 53 de mandate contra celor 48 ale comuniştilor. Coaliţia poate numi Guvernul, dar îi lipsesc opt voturi pentru alegerea şefului statului – procedura ce constituie piatra de încercare a actualului Parlament. În cazul eşecului, Legislativul va fi dizolvat şi vor urma noi alegeri anticipate în 2010.
Toţi cei patru lideri ai AIE au declarat că Partidul Comuniştilor are obligaţia morală de a susţine alegerea şefului statului, pentru a nu genera o nouă criză politică, ce ar agrava şi mai mult situaţia economică deplorabilă din R. Moldova. Comuniştii au declarat însă la plenara de sîmbătă că nu vor discuta cu AIE, ci cu partide în parte, componente ale acesteia. Miza comuniştilor pare a fi ruperea din AIE a Partidul Democrat şi coalizarea cu acesta – 48 de mandate plus cele 13 deţinute de PD pot asigura exact 61 de voturi necesare alegerii şefului statului şi menţinerii la guvernare a comuniştilor pentru încă patru ani. Parlamentul ales la 5 aprilie, în care comuniştii aveau 60 de mandate, a fost dizolvat pentru că majoritatea parlamentară nu a reuşit să convingă niciunul dintre cei 41 de deputaţi din opoziţie din cele trei partide de orientare liberală – Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal şi Alianţa Moldova Noastră – să voteze un preşedinte comunist. “Scopul nostru este de a iniţia un dialog cu acele forţe care sînt de acord să se reunească într-o coaliţie patriotică”, a declarat Voronin la plenara de sîmbătă. “Dar nu vorm discuta cu AIE, ci cu partide în parte”, a subliniat liderul comunist. Potrivit lui Voronin, AIE nu s-a scindat încă, doar din cauza statelor occidentale, care promit ajutor financiar rapid. În opinia preşedintelui în exerciţiu, motivul acestei susţineri este “comunistofobia, încercările de a rupe relaţiile strategice ale R. Moldova cu Rusia şi de a transforma Moldova într-o a doua Georgie şi a lipsi ţara de statutul de stat neutru”.
Plenara PCRM a fost iniţial planificată pentru vineri, însă a fost amînată după întîlnirea pe care a avut-o Voronin cu preşedintele rus, vineri, la Soci. Presa rusă a scris că Voronin a încercat să obţină la această întrevedere susţinerea Rusiei pentru menţinerea la putere în R. Moldova a Partidului Comuniştilor.