Comunitatea Academică de la Marea Neagră a votat „Rezoluţia Prieteniei”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comunitatea Academică de la Marea Neagră a votat „Rezoluţia Prieteniei”

Social 30 Octombrie 2014 / 00:00 623 accesări

Conferinţa Internaţională ”University Collaboration in the Black Sea Area: Common Educational Values”, desfăşurată în această lună la Istanbul, în cadrul Proiectului European ”University Collaboration at the Black Sea - UNIVER-SEA.NET” derulat de Universitatea „Andrei Şaguna” (UAS), a marcat constituirea Comunităţii Academice de la Marea Neagră, reuniune universitară permanentă, în mediul virtual, a universităţilor din arealul geografic multietnic, multicultural şi multiconfesional al Mării Negre, potrivit unui comunicat de presă. România este reprezentată în UNIVER-SEA.NET de 15 instituţii de învământ superior, din Regiunea Sud-Est participând Universităţile „Ovidius”, „Andrei Şaguna” şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. La finalul lucrărilor, rectorii celor 54 de universităţi din România, Turcia, Georgia şi Moldova au adoptat prin consens o rezoluţie care pune la temelia colaborării interuniversitare din arealul pontic Cultura Prieteniei, „care va fi promovată permanent, împreună cu valorile şi principiile europene, prin toate acţiunile şi activităţile desfăşurate”. Prin finanţarea oferită de Black Sea Basin Joint Operational Programme 2007-2013, UAS, în calitate de aplicant şi beneficiar al proiectului, oferă gratuit partenerilor serviciile unui DataCenter cu administrare centralizată, dotat cu servere performante, pe care vor rula programe educaţionale de ultimă generaţie, făcând posibile schimburi de bune practici, publicaţii şi cursuri comune, organizarea şi promovarea manifestărilor ştiinţifice, culturale, sportive şi iniţierea unor colaborări interuniversitare bi sau multilaterale, elaborarea de proiecte cu finanţare europeană, realizând totodată un cadru natural de dialog între studenţii şi profesorii din instituţiile de învăţământ superior ale ţărilor din zona Mării Negre. Universităţile membre vor susţine manifestările organizate de celelalte universităţi partenere, prin participarea reprezentanţilor şi/sau mediatizarea acestor evenimente. Comunitatea Academică de la Marea Neagră - UNIVER-SEA.NET nu percepe taxe membrilor şi nu are structuri de conducere, deciziile asupra propunerilor făcute de parteneri fiind luate în mod democratic, prin vot majoritar exprimat pe platforma proiectului. Cu scopul consolidării relaţiilor de prietenie în arealul pontic, reprezentanţii universităţilor membre ale Comunităţii Academice de la Marea Neagră - UNIVER-SEA.NET se vor reuni în adunări anuale, găzduite de universităţile care se oferă să organizeze evenimentul. Participanţii acceptă onoranta ofertă a Universităţii Sinop din Turcia de a găzdui Reuniunea din anul 2015, exprimând mulţumiri conducerii universităţii. De asemenea, participanţii felicită iniţiativa Academiei de Administrare Publică din Chişinău şi decizia Consiliului Rectorilor din Moldova ca toate universităţile din această ţară să facă parte din Comunitatea Academică de la Marea Neagră - UNIVER-SEA.NET. Rectorii şi prorectorii care au reprezentat universităţile membre ale Comunităţii Academice de la Marea Neagră au exprimat convingerea că mesajul de prietenie militantă şi constructivă dat de mediul academic va fi preluat şi amplificat în toate sferele socio-economice din ţările riverane Mării Negre, provocând reverberaţii benefice în întregul areal pontic.



12