Comunitatea internațională condamnă atentatul de la Nisa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comunitatea internațională condamnă atentatul de la Nisa

Externe 15 Iulie 2016 / 12:19 599 accesări

Liderii lumii și-au exprimat solidaritatea cu poporul francez și au condamnat dur atentatul de la Nisa. Președintele american, Barack Obama, a condamnat ceea ce ”se pare că a fost un oribil atac terorist” și a declarat că este solidar cu familiile victimelor. Obama a mai elogiat ”extraordinara rezistență și valorile democratice care au făcut din Franța un motiv de inspirație pentru întreaga lume”. Secretarul american de stat, John Kerry, a vorbit despre ”cumplitul atac de la Nisa”, asigurând că ”SUA vor continua să fie alături de poporul francez în timpul acestei tragice perioade”. Cei doi candidați la prezidențialele din SUA au transmis și ei mesaje, Donald Trump spunând că ”acesta este un război”, în timp ce Hillary Cliton a declarat: ”Nu vom fi intimidați. Nu vom permite niciodată teroriștilor să submineze valorile democratice și egalitare care stau la baza modului nostru de a trăi”.

Donald Tusk, președintele Consiliului European, s-a arătat consternat de atac, adăugând că lumea se solidarizează cu poporul francez. ”Este un paradox tragic că victimele atacului au fost chiar persoane care celebrau libertatea, egalitatea și fraternitatea”, a mai spus Tusk.

Taguri articol


12