Comunitatea internaţională poartă marea responsabilitate de a susţine reformele din Orientul Mijlociu şi este necesar să rămână vigilentă cu privire la represaliile contra civililor, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay. Libia se afla, luni, în centrul dezbaterilor acestei sesiuni, în care reprezentanţii diplomaţiei internaţionale se reunesc pentru a amplifica presiunile asupra liderului libian, colonelul Kadhafi. În această primă zi la nivel înalt a unei sesiuni ce durează, în general, aproximativ patru săptămâni, la tribună se va afla secretarul de Stat american, Hillary Clinton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, şi ministrul italian al Afacerilor Externe, Franco Frattini. Nu numai situaţia din Libia îngrijorează. Ciocniri violente se înregistrează zilnic şi în Bahrain, Oman, dar şi în Tunisia şi Egipt, ţări în care s-a reuşit schimbarea de regim.
Protestatari antiguvernamentali au blocat, ieri, Parlamentul din Bahrein şi s-au adunat în faţa televiziunii de stat, în cadrul eforturilor de a escalada presiunea asupra monarhiei, după două săptămâni de proteste şi violenţe. Parlamentul a devenit o ţintă a protestatarilor şi coincide cu o reuniune solicitată de 40 de membri ai Camerei Superioare a Parlamentului. Sesiunea a fost întârziată câteva ore deoarece protestatarii au format un lanţ uman în jurul intrării în clădire. Revolta din Bahrein a fost prima în Golf de la reforma din lumea arabă. Şiiţii, care reprezintă aproximativ 70% din populaţia de 525.000 de locuitori, au reclamat discriminarea şi alte abuzuri făcute de către lideri suniţi. Liderii din Bahrein au încercat să participe la convorbiri cu grupurile de opoziţie pentru diminuarea tensiunilor. Totuşi, ei se află sub presiunea aliaţilor din Golf de a nu oferi prea multe concesii politice. Mulţi suniţi din regiune sunt preocupaţi de faptul că prea multe concesii făcute şiiţilor din Bahrein ar putea duce la întărirea influenţei şiiţilor din Iran.
Mai multe sute de manifestanţi au blocat, ieri, şi accesul rutier spre portul Sohar, al doilea ca mărime din sultanatul Oman, situat la 200 de kilometri la nord de capitala Muscat. Manifestanţii, în număr de 700-800, au confiscat mai multe camioane, cu ajutorul cărora au blocat intrarea în port. Manifestanţii cer, între altele, judecarea tuturor miniştrilor pentru corupţie, eliminarea impozitelor şi taxelor pe îngrijirea medicală. Aceştia şi-au anunţat intenţia de a continua protestul până la satisfacerea revendicărilor, şi au format comitete populare pentru a-şi asigura aprovizionarea şi protecţia. În cele din urmă protestatarii au fost dispersaţi de forţele de ordine, care au lansat bombe lacrimogene împotriva lor. Aceştia s-au repliat într-un rond din apropiere, redenumit „rondul Reformei”, unde manifestanţii s-au reunit în semn de protest începând de sâmbătă.