Conacul care l-a inspirat pe Ionel Teodoreanu să scrie "La Medeleni" e o ruină năpădită de buruieni, într-un sat sărac în care mai sunt puțini oameni. Moșia a fost revendicată de unul din urmașii administratorilor, care avea acte de proprietate pentru cele 10 hectare de pământ, dar nu și pentru casă "Dragă mamă, am ajuns teafăr la Medeleni. Ce admirabilă casă moldovenească! Exact atmosfera de la noi, amplificată numai ca un motiv muzical cântat de vioară, reluat apoi de toate instrumentele. Am impresia ca retrăiesc paginile adorabile ale «Vieții de la țară» de Duiliu Zamfirescu. Totul e curat: oamenii și lucrurile, cerul și peisajul. La sfârșitul vacanței devin și eu poet! N-ai grijă!". Așa descria Ionel Teodoreanu conacul de la Medeleni, în cel de-al doilea volum al romanului, apărut înaintea celui de-al doilea război mondial. Astăzi, satul ieșean Medeleni din comuna Golăești, aflat pe malul Prutului, numără cam o sută de suflete doar în zile de sărbătoare, când se mai întorc acasă cei care au luat drumul orașului. Glasurile de copii sunt rare, iar oamenii își poartă sărăcia de pe-o zi pe alta.

Despre boierii care veneau de sărbători să petreacă pe moșia Delenilor, foarte puțini își mai aduc aminte. Singura mărturie a trecerii familiei Deleanu prin Medeleni, așa cum e pomenită în paginile romanului, este conacul care i-a marcat tinerețea avocatului și romancierului Ionel Teodoreanu. Însă "admirabila casă moldovenească" pe care o descria scriitorul este acum o runiă năpădită de buruieni. Cerdacul cu model oriental, brăzdat de balconașe mici și care marca precum o arcadă intrarea în casă, a fost dărâmat. Bucătăria și sala de mese au fost și ele demolate, iar beciul din spate, "unul de piatră, adânc și răcoros", cum îl descriu sătenii, a fost astupat. De la forma pe care o avea conacul - două litere ”L” puse cap la cap - a rămas un dreptunghi plat, fără etaj - doar clădirea principală - unde a fost pusă o plăcuță pe care scrie "Școala Medeleni", în condțiile în care aici a funcționat timp de 40 de ani o școală. Sătenii spun că cea mai afectată de schimbări a fost grădina conacului, unde erau plantați pomi ornamentali aduși de pe toate continentele. "Când eram copil mă jucam acolo, erau niște picturi foarte frumoase în salon, erau de o frumusețe rară. Dar livada era deosebită. Erau alei întregi de arbori până la intrare, copaci ornamentali, meri cu o coroană care începea de la trei metri în sus, aranjați și îngrijiți, iar în spate era o livadă de pruni care se întindea până aproape de Prut", povestește Costică Simion, consilier local în Golăiești, născut în Medeleni. În fața conacului mai există astăzi doar un copac ornamental, plantat pe vremea primilor proprietari: un exemplar înalt cât un salcâm bătrân - "maclura pomifera", numit popular portocal fals. Costică Simion, trecut cu puțin de 60 de ani, își amintește că în copilărie casa, părăsită și care nu era încă folosită ca școală, era locul preferat de joacă al copiilor din sat. Aceștia treceau pe sub poarta mare de la stradă, dărâmată astăzi, și străbăteau aleea cu pomi ornamentali și fructiferi până la cerdacul clădirii, unde se alergau și se strecurau în salonul oaspeților. "Erau niște picturi nemaipomenite, cu niște culori foarte frumoase", afirmă bărbatul, care își amintește că bunicul său îi spunea când era copil că la fiecare hram, la fiecare sărbătoare, "satul prindea viață" și alaiul de trăsuri care aduceau boieri dinspre Iași se întindea cât vedeai cu ochii. Conform acestuia, familia Deleanu venea întotdeauna la Medeleni cu patru calești mari - două dintre ele aduceau muzicanții și instrumentele, într-una erau bucate și băuturi alese, iar în ultima, membrii familiei. "Bunicul meu știa trei limbi, germană, rusă și greacă. A fost prizonier în primul război mondial și a stat în Austria, la noi venea multă lume să îl întrebe despre casa asta la care venea Teodoreanu. Mi-a povestit că venea alaiul de trăsuri trase de patru cai, cu lăutari cu tot, până la conac, unde se întâlneau politicieni, armata și toată boierimea de la Iași și petreceau câte trezi zile", povestește bărbatul. Un alt sătean, Constantin Cobzaru, își aduce aminte că atunci când era "flăcăiandru" și "poarta aia mare încă nu o dărâmase nimeni" tot satul se aduna în zi de sărbătoare și trecea prin fața moșiei, ca un omagiu adus boierilor care le țineau înainte satul în viață. Bătrânii povestesc că atunci când era petrecere boierească se adunau oameni din toate satele dimprejur, iar dacă avusese loc vreo nuntă sau în vreo familie boierească se mai năștea un copil, aceștia îi cinsteau și pe săteni. "Îmi aduc aminte de moșie, da, era în spate, unde era livada de pruni, și o grădină mare de pepeni care se întindeau de unde era beciul vechi până în capătul hectarului. Era frumos, ne-ar plăcea să mai fie acum ceva aici, că ne uită lumea", susține Constantin Toma, un bărbat de vreo 65 de ani, care are casa în stânga moșiei. Din dreptul porții sale conacul se vede foarte mic, precum o căpiță de fân înnegrită de vreme. Conacul a fost construit în 1821 și a aparținut boierului Cojeanu, fiind dat mai departe unei familii din Sibiu originară din zona Medeleniului, de lângă Prut. Nu există nicio dovadă în acte că acesta ar fi aparținut vreodată Teodorenilor. Chiar Ionel Teodoreanu preciza că moșia nu a fost în proprietatea părinților săi, ci el venea doar în vizită acolo. Nu se știe ce era cu clădirea în 1960, când a fost transformată în școală, dar se consideră că atunci a suferit cele mai multe transformări, camerele mari fiind transformate în săli de clasă. Conacul a funcționat ca școală, cu întreruperi, timp de peste 40 de ani, după care, din cauza numărului mic de copii, a fost închisă. Costică Simion spune că școala a fost închisă prin 2005, iar clădirea a devenit un fel de magazie pentru biserica proaspăt ridicată în apropiere, în zona unde era înainte livada cu pomi orientali. Terenul, de peste zece hectare, a fost revendicat de Ion Morariu, urmaș al unui fost administrator al proprietății, care însă nu s-a îngrijit de el, fiind invadat de buruieni, iar terenul arabil a fost transformat în pășune. "Morariu nu a putut să ia casa și nu avea nici dreptul să revendice pământul, fiindcă nu a fost dobândit de el, nu a fost făcut din munca lui. Dacă o să putem să refacem clădirea, o să ne judecăm să luăm înapoi și pământul", susține Costică Simion. Primarul comunei ieșene Golăiești, Mihai Bîzdagă, spune că există mai multe planuri ca imobilul să fie transformat din nou în conac, dar lucrările ar costa aproape 150.000 de euro, bani de care autoritățile locale nu dispun. "Am avut proiect depus pe fonduri transfrontaliere, dar nu am fost acceptați. Am discutat cu cineva de la Ministerul Culturii să facă un studiu să îl depunem pe Legea 5 ca monument, fiindcă nu e considerată nici măcar clădire de patrimoniu, dar încă nu am avut succes, sperăm să ne înțepăm în noile fonduri europene 2014-2020", declară primarul. Acesta a mai spus că există și planuri ca imobilul să fie folosit drept casă socială de către parohia locală, dar nici ei nu au bani să îl refacă. "Nu ai cum să te duci tu să dai cu var cu ipsos, să pui termoane și tablă lindab. Trebuie să îl facem cum a fost, altfel nu are farmec. Plus că el trebuie remodificat, pentru că în perioada comunistă a fost compartimentat ca să funcționeze ca o școală, ori în casă era un salon mare, frumos pictat, unde veneau oaspeții", susține primarul. Până la găsirea banilor, sătenii nu cred că își va mai aduce aminte cineva de alaiul de trăsuri care se întindea, peste deal, până în Iași, sau de boierii care veneau să petreacă la conacul care a inspirat romanul ”La Medeleni“. ”Nici noi, cei cărora ne-au povestit bunicii, s-ar putea să nu mai fim atunci când îl vor reface. Și dacă n-o să mai fim noi, pentru cine se va face? Cine va ști ce a fost aici? Măcar eu sper să îl mai prind refăcut, în timpul vieții“, încheie consilierul local născut în Medeleni.