Liderii sindicali din doemniul feroviar s-au întâlnit, ieri, la sediul ministerului Ministerului Transporturilor cu reprezentanţii companiei CFR pentru a discuta despre programul de restructurare a unui număr de aproape 3.000 de salariaţi de la CFR Călători şi SA. „La CFR Marfă am fost de acord cu reorganizarea şi diponibilizarea a aproximativ 3.000 de salariaţi, de la 1 iunie, dar se pare că tot de la această dată ministerul vrea să concedieze 1.021 de salariaţi de la CFR Călători şi alţi 1.500 de la CFR Infrastructură”, a spus preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică. El a precizat că, la CFR Infrastructură, sindicatele nu sunt de acord cu niciun fel de program de restructurarare, respectiv disponibilizări, mai ales în ceea ce priveşte personalul de execuţie. „Aceste reorganizări se fac haotic şi nu putem fi de acord ca, după ce anul trecut au dat afară 11.000 de feroviari, în iunie să fie alţii disponibilizaţi”, a adăugat preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial. Potrivit programului de disponibilizări, cei concediaţi vor fi primiţi şase salarii compensatorii a câte 670 lei.