Nu există român care să lucreze la stat ori în mediul privat şi care să nu fi auzit de efectele măsurilor de austeritate impuse de regimul Boc/Băsescu. Angajaţii din administraţie au rămas fără locuri de muncă, salariile au scăzut dramatic, profesorii muncesc aproape voluntar, medicii au plecat pe capete din ţară pentru că după ani de învăţat munceau pe aceiaşi bani ca o persoană cu studii medii. Cu toate astea, cei care au fost protejaţi de legile „junglei“ băsesciene au rămas angajaţii din companiile de stat. Sub pretextul că aceste firme se autofinanţează, chiar dacă se folosesc bani de la bugetul de stat pentru ele, intervenţia statului în companiile de stat a rămas o mare hibă a legii salarizării unitare aprobate în guvernările Boc. De aceea, Guvernul Ponta a adoptat în şedinţa din 30 aprilie Ordonanţa de urgenţă privind protecţia angajaţilor disponibilizaţi din companiile de stat. Anunţată oficial ca fiind aprobată la jumătatea lunii aprilie, ea a primit avizul Executivului în şedinţa de marţi, 30 aprilie, într-o formă care stabileşte că Guvernul aprobă sumele alocate plăţilor compensatorii, iar programul concedierii colective este elaborat de angajator. Asta chiar dacă, în forma iniţială, proiectul prevedea că Executivul va fi cel care decide şi numărul de disponibilizaţi din companii. „Este o formulare care arată că implicarea Guvernului se rezumă la a aproba sumele bugetare pentru plăţi compensatorii, nu de a decide numărul persoanelor disponibilizate, care trebuie să reprezinte atribuţia conducerii companiei şi a ministerului de resort“, au declarat surse oficiale. Oricare ar fi formula, cert este că se vor face reduceri semnificative şi în acest sector care nu a fost atins în anii de criză de către politica „tăierii salariilor nesimţite” de către regimul Boc/Băsescu.