Consiliul Concurenţei a declanşat din oficiu o investigaţie privind posibila punere în practică a operaţiunii de concentrare economică prin care Grupul Advent a preluat unele active ale Ozone Laboratories SRL şi unor afiliaţi ai acesteia înainte de obţinerea autorizării Consiliului Concurenţei. În cadrul acestei investigaţii, inspectorii Consiliului Concurenţei au realizat o serie de inspecţii inopinate la sediile părţilor implicate, se arată într-un comunicat transmis de autoritatea de concurenţă. „Este pentru prima oară când se foloseşte acest instrument, numit inspecţie inopinată, în cazul unei operaţiuni de concentrare economică. Însă nerespectarea obligaţiei de a nu implementa o concentare economică înainte de autorizarea acesteia de către Consiliul Concurenţei reprezintă o încălcare gravă a regulilor privind controlul fuziunilor şi achiziţiilor. De aceea, Consiliul Concurenţei va utiliza toate instrumentele disponibile pentru a se asigura că agenţii economici respectă aceste reguli”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. În România, Grupul Advent mai controlează producătorul de medicamente Labormed Pharma SA şi distribuitorul acestuia, Labormed Pharma Trading SRL, producătorul de vopsele Dufa Deutek SA şi producătorul de cărămizi Ceramica SA.