După şapte ani de absenţă cu un concert de Crăciun, pianistul constănţean Harry Tavitian revine, în această duminică, de la ora 18.00, la Muzeul de Artă, cu un spectacol de colinde. Momentul marchează finalul turneului de prezentare a CD-ului de colinde „Naşterea“. Harry Tavitian va cînta la Constanţa alături de corul „Sfîntul Mina“, în cadrul unei acţiuni caritabile. Fondurile strînse vor fi donate Centrului „Arca“ pentru persoane cu dizabilităţi, aparţinînd bisericii „Sfîntul Mare Mucenic Mina“. Cu acest prilej, în holul instituţiei gazdă se va deschide şi o expoziţie cu lucrările beneficiarilor Centrului de zi „Arca“.
Harry Tavitian va interpreta „Cantata de Crăciun“, care se regăseşte pe albumul „Naşterea“. Colindele care se regăsec pe acest CD reflectă adevăratul spirit al Crăciunului. După prima suită cu prelucrări după colinde, realizată în urmă cu 25 de ani, de această dată, Harry Tavitian reia piesele dintr-o perspectivă transculturală. „Cantata de Crăciun“ cuprinde colinde arhaice românesti - unele din ele din colecţia Béla Bartók -, de tradiţie bizantină şi armeneşti cu negro-spirituals afro-americane. Muzica de pe albumul „Naşterea“ este rodul colaborării deosebite din ultimii şase ani cu percuţionistul Cserey Csaba.
„Acum, la sfîrşitul a trei luni foarte încărcate, pot spune că aştept cu sufletul împăcat Marele Praznic al Naşterii Mîntuitorului. Totul a început la mijlocul lui octombrie, cu concertul de la Vălenii de Munte, unde am prezentat, pentru prima dată, Cantată de Crăciun. În noaptea de după concert, am ascultat ce cîntasem şi structura suitei s-a născut ca prin minune. În ziua următoare, am intrat în studio cu Csaba şi am înregistrat, dintr-o suflare, materialul CD-ului“, a susţinut Harry Tavitian.
Corul „Sfîntul Mina” a fost înfiinţat în 2004, de către părintele paroh Nicolae Picu, sub formă de corală bărbătească. În această formulă, corul fost invitat şi în Suedia, în parohiile Hanhals şi Kungsbacka, care sprijină Centrul „Arca“ în opera caritabilă, unde a şi lansat CD-ul de muzică bizantină „Către Tine, Doamne“. Din vară, corala s-a transformat în cor mixt, dirijor fiind baritonul Cătălin Ţoropoc, artist liric al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“. Din componenţa corului „Sfîntul Mina“ fac parte absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă, studenţi ai Facultăţii de Arte, artişti lirici şi tineri solişti de la Teatrul „Oleg Danovski“. Concertul de la Muzeul de Artă din Constanţa pe care Harry Tavitian îl susţine, în scop caritabil, alături de „Corul Sfîntul Mina“, încheie activitatea concertistică din acest an a pianistului constănţean. Evenimentul este organizat de fundaţia „Aşezămintele Sfîntului Mare Mucenic Mina”. Preţul unui bilet este de 25 de lei.