Aula Magna a Universităţii „Ovidius” a găzduit, joi seară, un emoţionant concert de cântece de iarnă tradiţionale româneşti, care a încălzit inimile iubitorilor de cultură şi frumos. Programul spectacolului a cuprins, în prima parte, o selecţie inedită de colinde rare culese din zona Dobrogei şi prezentate de Grupul Folcloric „Crăiţe Dobrogene”, alcătuit din studenţii Facultăţii de Arte - specializarea Pedagogie Muzicală, iar în partea a doua, un concert folcloric în acompaniamentul tarafului folcloric al universităţii constănţene.
„Acest eveniment este unul dintr-un lung şir de concerte care se desfăşoară de aproape trei ani, la Facultatea de Arte, specializarea Pedagogie Muzicală. Cea
care susţine şi încurajează astfel de manifestări culturale a fost şi este
fostul decan Carmen Cristescu, fără de care nu aş fi reuşit nimic
din toate acestea”, a declarat organizatorul şi „sufletul” evenimentului, asist. univ. drd. Mirela Voicu Gheorghe. Cadrul didactic amintit are şi meritul înfiinţării, în urmă cu un an, a grupului „Mlădiţe Dobrogene” cu care, în această vară, a câştigat locul secund pe podiumul Festivalului Internaţional de Folclor de la Albena, din Bulgaria. La aceeaşi competiţie, studenta sa, Larisa Ciortan, a ocupat locul I la secţiunea
interpretare - prelucrări folclorice. „Trebuie să menţionez faptul că, deşi cânt muzică clasică - am terminat Conservatorul la Iaşi, la clasa Mioarei Cortez - în sufletul meu a rămas dragostea pentru folclorul dobrogean, cu care am crescut şi pe care, de fiecare dată când am ocazia, îl cânt”, a adăugat îndrumătorul.
Printre interpreţii care au cântat în seara de joi se numără studenţii la specializarea Pedagogie Muzicală Ionelia Lefterică (anul al II-lea), Sorin Şuteu (anul I), Mihaela Enciu (fostă studentă), precum şi Ionuţ Petreacă - invitat,
elev al profesoarei Elena Ionescu Cojocaru de la Şcoala Populară de Arte şi
Titiana Miriţă - elevă la Colegiul Naţional „Regina Maria”. Taraful care a acompaniat soliştii a fost condus de Ioan Tiţa.
Componenţa „Mlădiţelor Dobrogene” este alcătuită din: Mirela Voicu Gheorghe, Titiana Miriţă, Mariana Bucel, Nuchet Curty şi Cristina Gerea. Publicul, format din cadre didactice şi studenţi, a răsplătit cu aplauze generoase munca şi prestaţia artiştilor care au vestit pe scena universităţii frumoasele sărbători de iarnă care se apropie.