Concert de Crăciun al UMC-iştilor, la „Oleg Danovski”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concert de Crăciun al UMC-iştilor, la „Oleg Danovski”

Cultură 17 Decembrie 2010 / 00:00 728 accesări

Universitatea Maritimă din Constanţa (UMC) a continuat, şi în acest an, tradiţia inaugurată cu ani în urmă, de a trece pragul frumoaselor sărbători creştine de iarnă cu o seară magică în acordul unor arii de operă celebre şi a organizat, miercuri, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, un concert special de Crăciun. Evenimentul muzical a fost susţinut de orchestra şi corul prestigioasei instituţii de cultură de la malul mării.

Evenimentul, care aniversează deja cinci ani, se află la cea de-a doua ediţie în locaţia amintită. În deschidere a cântat, pentru aproape jumătate de oră, corul studenţilor UMC-işti, sub îndrumarea prof. Corina Popescu. În partea a doua a spectacolului au urmat, timp de o oră, piese interpretate de orchestra şi corul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, sub bagheta maestrului Radu Ciorei. Programul a fost adaptat frumoaselor sărbători de iarnă, incluzând colinde şi arii cunoscute din repertoriul internaţional, cărora artiştii constănţeni le-au adăugat, ca şi anul trecut, o notă optimistă, pentru a transmite emoţia şi bucuria urărilor în inimile auditoriului format în principal din angajaţi, studenţi şi colaboratori ai Universităţii Maritime Constanţa. „Este modul nostru de a ura „La mulţi ani” şi dorim să continuăm şi în anii următori această tradiţie. În general, organizăm acest concert în jurul datei de 16 decembrie, când se aniversează naşterea lui Ludwig van Beethoven”, a declarat secretarul ştiinţific al Senatului universităţii, conf. univ. dr. ing. Violeta Ciucur.

Taguri articol


12