Cîntăreaţa galeză Duffy, devenită celebră în urma unor hituri ca „Mercy” şi „Warwick Avenue”, va concerta pentru prima dată în România, pe data de 26 iunie, pe plaja „H2O” din staţiunea Mamaia. Intrarea la acest recital va fi liberă.
La un an de la lansare, Duffy se bucură de aprecierea criticilor muzicali şi a fanilor din întreaga lume, albumul său, „Rockferry”, fiind vîndut în peste 5,5 milioane de exemplare. Artista, care va împlini 25 de ani cu doar trei zile înaintea concertului din România, a devenit celebră pe plan internaţional după ce a obţinut premiul „Grammy” pentru „Cel mai bun album pop” şi alte trei „Brit Awards”, pentru „Cel mai bun debut”, „Cea mai bună voce feminină” şi „Cel mai bun artist britanic”.
Concertul artistei din România face parte din seria evenimentelor muzicale „Orange PrePay Party”, începută în 2007 şi care a adunat, pînă în prezent, peste 60.000 de spectatori. Astfel, în primăvara lui 2007, publicul român a putut urmări concertul britanicei Sophie Ellis-Bextor, iar în vara aceluiaşi an, show-ul lui Akon din staţiunea Mamaia. De asemenea, seria de evenimente a continuat, anul trecut, cu un show susţinut de britanicele de la „Sugababes”, la Bucureşti, pe stadionul „Iolanda Balaş Söter”.