Concert Extraordinar „Confluenze Musicali. România - Italia“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În organizarea Asociația “Casa Mării Negre / Black Sea House”

Concert Extraordinar „Confluenze Musicali. România - Italia“

Cultură 19 Aprilie 2019 / 14:35 985 accesări

Asociația “Casa Mării Negre / Black Sea House” organizează, în parteneriat cu prestigiosul Colegiu Național de Arte “Regina Maria” din Constanța, în ziua de marți, 23 aprilie 2019, în intervalul orar 18.00 - 19.15, în Sala ''Sergiu Celibidache'' a Colegiului Național (bd. Alexandru Lăpușneanu, nr. 11, Constanța), Concertul Extraordinar ''Confluenze Musicali. România-Italia'' (muzică de cameră), susținut de artiștii Domenico Calia - clarinet (Italia), solist concertist și profesor de clarinet, triplu premiat cu distincția ''Artist de 5 stele'' de Revista Music Voice International și Andreea Bratu - pian (România), solist concertist, lector univ. dr. la Universitatea "Ovidius" din Constanța, Facultatea de Arte.

Programul muzical va conține piese din creația compozitorilor Giuseppe Caramiello, Antonio Fraioli, Crescenzo Langella, Gianfranco Messina, Giacomo Setaccioli, George Enescu, Paul Constantinescu, Ioan Dobrinescu.

În deschiderea evenimentului, dr. Dorin Popescu, președintele Asociației “Casa Mării Negre / Black Sea House”, va susține alocutiunea „România. Rădăcina Romană“.

Intrarea la eveniment este liberă.

Concertul Extraordinar ''Confluenze Musicali. România-Italia'' face parte dintr-un proiect internațional de anvergură, dezvoltat de cei doi artiști în anul 2019 și desfășurat în diferite centre de cultură reprezentative din România și Italia. Programul muzical conține lucrări românești și italiene de referință din repertoriul secolului al XX-lea și deopotrivă din cel contemporan, solistic sau specific duo-ului cameral instrumental. Piesele de rezistență ale Concertului vor fi Sonata în Mi bemol Major (în 3 părți) de Giacomo Setaccioli - bijuterie neoclasică a repertoriului italian cameral de la începutul secolului al XX-lea - în premieră în România și premiera absolută pentru piesa lui Gianfranco Messina (Cytere) pentru clarinet și pian.

În marja prezenței în România a prestigiosului solist italian, Asociația “Casa Mării Negre / Black Sea House” și Colegiul Național de Arte “Regina Maria” din Constanța organizează, în perioada 22-24 aprilie, în spațiile Colegiului, un Master-class pentru clarinet - Maestrul Domenico Calia (Italia), cu participare gratuită pentru elevii Colegiului. La finalul Master-class-ului se vor acorda Certificate de Participare pentru cursanții activi.

Domenico Calia, clarinet (Italia) - prestigios solist concertist din tânăra generație italiană, care s-a impus pe scenele italiene și internaționale ca un interpret versatil, cu un larg repertoriu variind de la muzica clasică la cea modernă și contemporană, dezvoltând direcții de cercetare individuală și practică în sondarea unor tehnici inovatoare, precum: sunetul de umbră, sunetul rupt, secvența de sunete pe un sunet susținut, sunetele cu mai multe straturi etc. Deține numeroase premii internaționale și este laureat al mai multor concursuri de profil (printre care Primul Premiu absolut la Concursul Național „Citta di Balestrate”, Concursul Tinerilor Muzicieni „Citta di Camanno”, Premiul I la Concursul Internațional „Carlo Agresti- Grancia Certosina”, Salerno, Premiul „Mauro Patti” la Concursul Național „Citta di Gangi”). În calitate de solist concertist, colaborează cu (și a desfășurat / desfășoară activități profesionale la) Teatro alla Scala Milano, Abruzzese Sinfonica, Teatro Massimo, AIMA Milano, La Multipromo Opera Festival Florenta, Orchestra del teatro Alessando Manzoni din Milano, Orchestra Italian Opera Florence etc.

Andreea Bratu, pian (România) - a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București; a urmat specializarea bienală postuniversitară în Muzică Vocală de Cameră la Conservatorul “Giuseppe Verdi” din Milano (Italia); participantă la importante Master-class europene conduse de mari Maeștri ai Pianului; deține numeroase premii la diferite concursuri și festivaluri naționale și internaționale (printre care Premiul Criticii Muzicale în cadrul Concursului “Mihail Jora” din București). Din 2005 desfășoară o constantă activitate didactică, de cercetare în domeniu (Pian și Cercetare în Interpretare Muzicală) ca lector univ. dr. al Facultății de Arte, Universitatea de Stat “Ovidius” din Constanța, profilul Muzică; este Doctor în Muzică (Magna cum Laudae) la Universitatea Națională de Muzică din București (2010). Colaborează cu prestigioase Societăți Internaționale muzicale. Autoare a antologiei de autor (ediție îngrijită) pentru studiul pianului “Culegere de piese pentru pian. Vol. I, Mici studii romantice” (Ed. Muzicală, București, 2016).



12