Concert extraordinar cu Gheorghe Zamfir, în Capitală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concert extraordinar cu Gheorghe Zamfir, în Capitală

Cultură 14 Octombrie 2014 / 00:00 608 accesări

Maestrul Gheorghe Zamfir, nume emblematic al muzicii românești, a cărui notorietate a depășit granițele țării, va susține un concert extraordinar pe 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Palatului din Capitală, pentru a sărbători 50 de ani de activitate pe marile scene ale lumii. Alături de „regele naiului” se vor afla și alte nume reprezentative ale scenei românești: violonistul Eugen Sârbu, venit special împreună cu vioara sa Stradivarius de la Londra, actorul Dan Puric, soprana Alexandra Coman, care a cântat alături de Placido Domingo sau Jose Carreras, faimosul cor de cameră Madrigal și Orchestra Națională „Gheorghe Zamfir”, sub bagheta îndrăgitului Florin Totan, pe care și constănțenii îl cunosc foarte bine, mai ales ca dirijor al concertelor de Anul Nou.

Concertul „Gheorghe Zamfir și invitații săi” face parte din proiectul „DestinNație România”, dedicat artiștilor autohtoni a căror valoare a depăşit graniţele țării şi ale căror cariere artistice se află permanent în atenţia specialiştilor din domeniu, cât și a publicului internaţional. Biletele pentru acest eveniment au prețuri cuprinse între 49 de lei - categoria a IV-a și 199 de lei - categoria VIP.

CARIERĂ IMPRESIONANTĂ Maestrul Gheorghe Zamfir este autorul a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. De-a lungul longevivei sale cariere, el a vândut peste 120 de milioane de discuri în toată lumea. Are peste 160 de albume înregistrate şi peste 100 de discuri de aur şi de platină, alături de nenumărate distincţii şi onoruri la nivel mondial. Maestrul Gheorghe Zamfir a fost primit de trei ori la Vatican, devenind primul muzician care a cântat în timpul mesei private a Papei Ioan Paul al II-lea. El a fost distins cu medalia Vaticanului şi de două ori cu diploma Universităţii „Don Bosco” din Roma. A fost solicitat pentru înregistrarea muzicii filmelor „Marele blond cu pantof negru”, al producătorului francez Ives Robert, „Picnic at Hanging Rock” în Australia, „Once upon a time in America” și „Karate Kid” la Hollywood. În 2004, melodia „Păstorul singuratic”, interpretată de maestrul Gheorghe Zamfir, a fost folosită de regizorul Quentin Tarantino în filmul „Kill Bill”.

Taguri articol


12