Concert extraordinar Harry Tavitian, la 60 de ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sărbătoare şi aniversare în „familie”

Concert extraordinar Harry Tavitian, la 60 de ani

Monden 22 Noiembrie 2012 / 00:00 619 accesări

La aproape un an de când a susţinut mega-concertul „Fiii Dobrogei - Harry Tavitian & Guests”, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, într-o sală arhiplină, prilej cu care viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, i-a înmânat titlul de cetăţean de onoare al urbei natale, îndrăgitul jazzman Harry Tavitian revine acasă. De această dată, concertul, programat mâine, de la ora 21.30, va avea loc pe scena clubului „Phoenix”. Întâlnirea autumnală marchează cei 60 de ani pe care Harry Tavitian i-a împlinit în vară, pe 11 august.

Pentru că la ceas aniversar este bine să fii înconjurat de cei dragi, la fel ca anul trecut, de Sfântul Andrei, pianistul îl va avea pe scenă pe bunul său prieten, percuţionistul Corneliu Stroe. Mai mult, în spectacol li se vor alătura celor doi artişti consacraţi ai spaţiului dobrogean şi fiicele acestora, Aida Tavitian şi Roxana Stroe.

MAREA FAMILIE A JAZZMANILOR, LA ÎNTÂLNIRE „Acest spectacol are la bază ideea de intimitate şi de familie, care este foarte importantă pentru noi, „muzicanţii de jazz”. De aceea am şi ales această formulă, cu Corneliu Stroe şi fetele noastre, Aida şi Roxana, pentru că legătura noastră de pe scenă simbolizează, de fapt, legătura pe care am avut-o în toţi aceşti peste 40 de ani cu publicul meu: o legătură de intimitate şi de familie”, a spus Harry Tavitian.

Startul evenimentului va fi dat de „aniversatul” serii prin câteva piese solo, apoi se va cânta în formule de duo, trio şi bineînţeles, pe patru „voci”. Atmosfera de... familie va fi creată de compoziţii proprii, în stilul inconfundabil al artistului, inspirate de folclorul balcanic şi caucazian, piese clasice din repertoriul de aur al jazz-ului, blues-uri tradiţionale. Pentru că ne aflăm în postul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, seara magică se va încheia cu prelucrări după colinde româneşti tradiţionale, precum şi cu piese din repertoriul afro-american.

„Dedic acest spectacol publicului meu de jazz şi Constanţei, care m-a onorat cu titlul de cetăţean de onoare”, a conchis Harry Tavitian.

Pentru acest eveniment, biletele se pot procura de la sediul clubului Phoenix, la preţul de 30 de lei.



12