Concert Şuie Paparude pe litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concert Şuie Paparude pe litoral

Monden 15 Iunie 2010 / 00:00 586 accesări

Şuie Paparude, cea mai cunoscută trupă de muzică electronică din România, va reveni, vara aceasta, pe plaja de la Vama Veche. Formaţia va concerta pe data de 7 august, în Club The Stage. Formaţia este compusă din Mihai Câmpineanu (Michi) - compozitor, Alex Marius Andrei (Bean) - voce şi Mihai Dobre (Hauteculture) - voce şi a luat fiinţă în toamna anului 1993, în Club A din capitală.

În cei peste 15 ani de activitate, trupa şi-a schimbat de mai multe ori componenţa, printre membrii Şuie Paparude numărându-se, de-a lungul timpului, DJ Vasile, Niky4 şi Junkyard, acesta din urmă fiind înlocuit, în ianuarie 2009, de Alexe Marius Andrei (Bean). Cu şapte albume de studio la activ, Şuie Paparude s-a menţinut constant în clasamentele de specialitate cu piese considerate adevărate imnuri ale muzicii electronice autohtone precum „Musca\", „Ajutor\", inclusă pe coloana sonoră a filmului hollywoodian „Inhabited\", „Cu zâmbetul pe buze\", „Scandal\" sau „Pentru inimi\", hit desemnat „Cea mai bună piesă de club\" la premiile Nights Awards din 2004.

În 2010, Şuie Paparude va concerta alături de Faithless la Ciuc Summer Fest 2010, după ce în anul 2006 a cântat în deschiderea concertului Depeche Mode de la Bucureşti, iar în 2007 a deschis concertele celor de la Faithless, Hooverphonic şi Moorcheba.

Taguri articol


12