Concerte alese, pentru o seară în Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Artiști care vin la mare

Concerte alese, pentru o seară în Mamaia

Monden 22 August 2014 / 00:00 609 accesări

În această seară de final de vară, petrecerile se țin tare la Mamaia! Printre numeroasele evenimente de noapte își fac loc cu ușurință și concertele artiștilor autohtoni care vor fi prezenți, în această seară, prin cluburile și localurile din stațiune. Vor fi astfel, din nou, concerte diferite pentru gusturi diferite, de la folk la dance sau hip-hop.

RECITAL CU SMILEY Unul dintre cei mai apreciați soliști și producători muzicali de la noi, Smiley, se pregătește să revină cu un concert de senzație la Mamaia. Artistul va cânta live la noapte, alături de band-ul său, în clubul Ego din nordul stațiunii. Recitalul său se va desfășura după miezul nopții și va dura aproximativ un ceas, prețul unui bilet fiind de 20 de lei. Smiley a dominat „autoritar” clasamentele muzicale ale ultimilor ani cu hituri precum „Acasă”, „Nemuritori”, „Cai verzi pe pereți” și „Dincolo de cuvinte”, piese ce se vor auzi live în concertul său de la noapte.

DJ SAVA ȘI RALUKA LIVE Unul dintre concertele incendiare ale acestui weekend la Mamaia îi are drept protagoniști pe DJ Sava & Raluka. Celebrul duo de succes al muzicii dance autohtone va concerta în această seară, după ora 22.00, pe scena clubului Princess Island, pe plaja din zona Castel. Petrecerea va fi încinsă de animatoare extrem de sexy, momente de dans și oferte tentante la bar, iar intrarea va fi liberă. DJ Sava și Raluka formează, de mai bine de patru ani, un cuplu de scenă de mare succes, care a lansat, rând pe rând, numeroase hituri în colaborare cu Connect-R și Rappin On Production. Pornind de la „I Like The Trumpet”, din 2010, și până la „Aroma” sau „Aer”, din prezent, cei doi au avut perioade de succes, dar și perioade în care au existat tensiuni, iar proiectul a fost abandonat și apoi reluat, pentru ca astăzi să revină „în plină glorie” în fața publicului estival.

CU TRANDA PE... BEAT Rapperul constănțean Costin Trandafir, alias Tranda, va face „gălăgie” mare la noapte. El va concerta live la Goblin Beach din Mamaia Nord, după ora 23.00. Evenimentul este unul cu intrare liberă, iar de warm-up și after-party se va ocupa DJ Oldskull.

FOLK CU MIRCEA VINTILĂ Fanii folkului autohton au și ei motive serioase pentru a petrece seara de vineri în Mamaia. Apreciatul artist Mircea Vintilă, membru al trupei Pasărea Colibri, cântă în această seară, de la ora 22.00, pe scena restaurantului Harlequin din Mamaia. Biletele se găsesc în vânzare între orele 11.00 - 22.00, la sediul localului de pe malul lacului Siutghiol, la prețul de 30 de lei.

Taguri articol


12