Ultimul weekend al lunii aprilie marchează deschiderea sezonului de... distracţie pe litoral. Pentru că, anul acesta, 1 Mai este într-o zi de marţi, majoritatea evenimentelor de divertisment se desfăşoară în avans, în weekend, iar cluburile din staţiuni şi mai ales cele din Mamaia au pregătit programe speciale pentru mini-vacanţa... aferentă sărbătorii.
CONCERT MANDINGA Formaţia româno-cubaneză Mandinga, care va reprezenta România la Baku, Azerbaidjan, pe 22 mai, în prima semifinală Eurovision, va concerta, în weekend, la Mamaia, cu ocazia redeschiderii Crema Summer Club. Evenimentul are loc vineri seară, după ora 23.00, preţul unui bilet fiind de 30 de lei, însă doamnele şi domnişoarele beneficiază de intrare gratuită.
WEEKEND CU CRBL ŞI BOTEZATU Un alt club care îşi redeschide porţile în Mamaia, odată cu debutul sezonului estival, este Summer Crush, care a pregătit pentru weekend două seri incendiare, cu dansuri, concerte şi modă. CRBL, MC Adi Mihăilă şi DJ Lucian Bărbulescu vor fi responsabili cu distracţia, vineri seară, la deschiderea acestui club, iar pentru seara de sâmbătă sunt programate o prezentare de modă semnată Cătălin Botezatu şi cu un show incendiar al formaţiei Budoar Dancers.
Preţul biletelor este de 20 de lei, până la miezul nopţii şi 30 de lei, după ora 24.00.
GUESS WHO LA MAMAIA Unul dintre cei mai în vogă rapperi autohtoni, Laurenţiu Mocanu, alias Guess Who, nu avea cum să lipsească de pe lista artiştilor care concertează, în weekend, pe litoral. Acesta va fi prezent, sâmbătă seară, pe scena clubului Jezoo din staţiunea Mamaia, în cadrul unei petreceri programată după ora 23.00. Preţul biletelor la acest eveniment este de 20 de lei.
MARATONUL DE... CONCERTE Printre cluburile din nordul litoralului care organizează, în weekend, o întreagă serie de evenimente, se află şi Tribute Summer Residence din Mamaia, unde petrecerile sunt reunite sub numele de „Weekend Marathon”. Cele patru seri de distracţie şi concerte speciale se vor desfăşura de vineri până luni. Toate serile vor fi animate de DJ Dark Angel şi DJ Danny, preţul biletelor fiind de 30 de lei.
În prima seară a maratonului, cea de vineri, după miezul nopţii va concerta formaţia Vama, seara de sâmbătă îi va avea ca invitaţi pe băieţii de la Fly Project, duminică seară va susţine un recital solistul grec Kostas Martakis, iar luni seară este rândul băieţilor de la Holograf să umple clubul şi să anime petrecerea.
R.O.A ŞI ŞUIE PAPARUDE, ÎN VAMĂ Sudul litoralului nu dă înapoi de la distracţie nici anul acesta, mai ales în preajma zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, staţiunea Vama Veche va întâmpina un prim... val de petrecăreţi din întreaga ţară, iar distracţia începe încă din weekend.
Clubul Goblin din staţiune a pregătit o serie de „cântări alese”, împărţite pe zile. Vineri, de la ora 23.00, trupa Nişte Băieţi va urca pe scenă, fiind urmată de formaţia Şuie Paparude, care va concerta după ora 2.00. Sâmbătă, de la ora 23.00, vor cânta cei de la Les Elephants Bizzares, urmaţi, după ora 1.00, de grupul R.O.A.
Dimineaţa zilei de duminică va fi... tulburată încă de la ora 5.00, în Goblin, de trupa Silent Strike. Luni seară, de la ora 22.00, este programat un concert Zeppelin, la ora 22.45, vor cânta cei de la Discoballs, iar de la miezul nopţii, îşi va face intrarea pe scenă Bass Turbat.