Trupa britanică Coldplay intenţionează să renunţe la concerte, pentru o perioadă de trei ani, după ce îşi va încheia actualul turneu mondial. Chris Martin, solistul grupului, a făcut acest anunţ la încheierea etapei australiene a turneului, la sfârşitul concertului pe care trupa Coldplay l-a susţinut în oraşul Brisbane, miercuri seară. ”Acesta este ultimul nostru concert major pentru o perioadă de aproximativ trei ani. Nu-mi vine să mă opresc”, a spus Chris Martin. Trupa mai are programate alte trei concerte în cadrul acestui turneu mondial: unul la Mohegan Sun Arena din statul american Connecticut, pe 29 decembrie şi alte două la Barclays Center din New York, pe 30 decembrie, respectiv 31 decembrie. La ultimul concert, cel de pe 31 decembrie, trupa britanică va fi însoţită pe scenă de celebrul rapper american Jay-Z. Referindu-se la cel mai recent album discografic al trupei, ”Mylo Xyloto”, lansat în 2011, Chris Martin le-a promis fanilor că următorul album Coldplay va avea un titlu mai uşor de pronunţat.
”Mylo Xyloto”, al cincilea album de studio al formaţiei britanice, a ajuns pe prima poziţie atât în topul britanic, cât şi în cel american, în 2011 şi s-a vândut în peste opt milioane de copii pe plan internaţional. Trupa Coldplay, care îi are în componenţă pe Guy Berryman, Jonny Buckland, Will Champion şi Chris Martin, a vândut peste 50 de milioane de discuri în toată lumea şi a câştigat numeroase trofee, inclusiv şapte premii Grammy şi şapte Brit Awards.
O veste bună a venit însă ieri pentru fanii legendarei trupe britanice Rolling Stones! La cinci ani de la ultimul lor turneu mondial, veteranii rockului se pregătesc pentru un turneu în Marea Britanie şi în SUA. Miniturneul este organizat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea celebrei trupe. Rolling Stones au deschis, ieri, turneul cu un concert pe cea mai mare arenă de spectacole din Londra, după care vor merge în New York şi New Jersey. De asemenea, în cinstea aniversării, muzicienii au lansat şi primul material discografic din ultimii opt ani, intitulat ”Doom and Gloom”. Rolling Stones au luat fiinţă în Londra, în anul 1962 şi au încântat generaţii întregi de fani rock\'n\'roll.