Trupa The Rolling Stones a susţinut, ieri seară, un scurt concert-surpriză la Paris, a anunţat legendarul grup britanic pe contul său de Twitter. Potrivit cotidianului ”Le Parisien”, concertul a avut loc la Trabendo, o mică sală pariziană de 700 de locuri. Anunţul postat pe contul de Twitter al trupei a precizat că 350 de bilete au fost puse în vânzare la Virgin Megastore de pe Champs Elysees, la prânz, la preţul de 15 euro şi că fiecare bilet a fost nominal. The Rolling Stones va susţine şi un concert privat, pentru un fond de investiţii, luni, la Paris, la Teatrul Mogador.
Trupa britanică The Rolling Stones a anunţat săptămâna trecută că urmează să susţină două concerte la Londra şi alte două la New York, în noiembrie şi decembrie, pentru a celebra 50 de ani de carieră. Biletele s-au vândut în doar câteva minute, dar mulţi dintre fanii trupei, ca şi numeroşi critici muzicali, au protestat faţă de preţul biletelor de la cele patru concerte, întrucât unele depăşesc 500 de euro.