Măsurile de reducere a salariilor bugetarilor, a pensiilor şi şomajului, anunţate de preşedintele Traian Băsescu, lovesc din plin şi piaţa organizării de evenimente constănţeană. Astfel, de săptămâna trecută, de când au fost date publicităţii veştile proaste, vânzarea de bilete pentru spectacolele programate, în această perioadă, la Casa de Cultură a Sindicatelor, au „îngheţat”, potrivit directorului instituţiei, Gheorghe Ungureanu.
Ca niciodată, concertul lui Fuego, „Ce faci astă-seară tu?”, găzduit duminică, de Casa de Cultură, nu a mai avut loc într-o sală arhiplină, aşa cum era aşteptat artistul, până acum, de publicul de la malul mării. Mai mult, directorul instituţiei constănţene a anunţat că spectacolul trupei Iris, programat pe data de 12 mai, cu începere de la ora 19.00, se află sub semnul întrebării.
Cei care doresc să îi revadă pe scena constănţeană pe Cristi Minculescu şi Iris vor beneficia de o reducere la jumătate din preţul biletelor, putând intra două persoane pe un tichet. Preţul biletelor este de 40 şi 50 lei şi se află în vânzare la sediul Casei de Cultură. Dacă biletele se vor vinde în acelaşi ritm ca în ultimele zile, soarta concertului Iris la Constanţa este „pecetluită”, iar fanii trupei vor rămâne, pentru un timp, doar cu amintirea recentului show, de 1 Mai, de la Vama Veche.